Indira



 
AcasaPortalCalendarGalerieFAQCautareMembriInregistrareConectare

Distribuiţi | 
 

 Baltagul

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos 
AutorMesaj
Bubbles.ZuZu
Raj/Rani
Raj/Rani
avatar

Zodia : Varsator
Mesaje : 11525
Stare de spirit : mereu zambareata

MesajSubiect: Baltagul   16/7/2011, 14:12

Cap 1



Stapane, stapane, Mai cheama s-un cane Domnul Dumnezeu, dupa ce a alcatuit lumea, a pus randuiala si semn fiecarui neam. Pe tigan l-a invatat sa cante cu cetera si neamtului i-a dat surubul. Dintre jidovi, a chemat pe Moise si i-a poruncit: Tu sa scrii o lege; si cand va veni vremea, sa pui pe farisei sa rastigneasca pe fiul meu cel prea iubit Isus; si dupa aceea sa indurati mult nacaz si prigonire; iar pentru aceasta eu am sa las sa curga spre voi banii ca apele. A chemat pe ungur cu degetul si i-a ales, din cate avea pe langa sine, jucarii: Iaca, dumitale iti dau boftori si pinteni si rasina sa-ti faci sfarcuri la mustati; sa fii fudul si sa-ti placa petrecerile cu sotii. S-a infatisat si turcul: Tu sa fii prost; dar sa ai putere asupra altora, cu sabia. Sarbului i-a pus in mana sapa. Pe rus l-a invrednicit sa fie cel mai betiv dintre toti si sa se dovedeasca bun cersetor si cantaret la iarmaroace. A poftit pe boieri si domni la ciubuc si cafea: Mariilor voastre vi-i dat sa traiti in dezmierdare, rautate si ticalosie; pentru care sa faceti bine sa puneti a mi se zidi biserici si manastiri. La urma au venit si muntenii s-au ingenuncheat la scaunul imparatiei. Domnul Dumnezeu s-a uitat la ei cu mila:
— Dar voi, nacajitilor, de ce ati intarziat?
—Am intarziat, Prea slavite, caci suntem cu oile si cu asinii. Umblam domol; suim poteci oable si coboram prapastii. Asa ostenim zi si noapte; tacem, si dau zvon numai talancile. Iar asezarile nevestelor si pruncilor ne sunt la locuri stramte intre stanci de piatra. Asupra noastra fulgera, trasneste si bat puhoaiele. Am dori stapaniri largi, campuri cu holde si ape line.
— Apoi ati venit cei din urma, zice Domnul cu parere de rau. Dragi imi sunteti, dar n-am ce va face. Ramaneti cu ce aveti. Nu va mai pot da intr-adaos decat o inima usoara ca sa va bucurati cu al vostru. Sa va para toate bune; sa vie la voi cel cu cetera; si cel cu bautura; si s-aveti muieri frumoase si iubite. Povestea asta o spunea uneori Nechifor Lipan la cumatrii si nunti, la care in vremea iernii era nelipsit. Zice el c-ar fi invatat-o de la un baci batran, care fusese jidov in tinereta, si binevoise Dumnezeu a-l face sa cunoasca credinta cea adevarata. Acel baci stia si altele si cunostea si slova, lucru de mare mirare intre ciobani. De la el Lipan deprinsese si unele vorbe adanci pe care le spunea cu inteles la vreme potrivita.
— Nimene nu poate sari peste umbra lui.
— Ce vrai sa spui cu asta? il intreba nevasta-sa Vitoria, privindu-l piezis.
— Spun si eu o vorba celor care au urechi de auzit. Nevasta intelegea ceva dar era banuitoare ca orice femeie si deprinsa sa rasara la orice intepatura.
— A fi cum spui, badica; dar cel ce spune multe stie putine.
— Asta pentru cine-i? se rasucea Lipan.
— Asta-i pentru intelepti si carturari.
— Asa? si ma rog, cine-i intelept si carturar?
— Cine sa fie? intreaba-ma si nu ti-oi putea spune.
— Mai femeie, tu iar cauti pe dracu !

— Ce sa-l caut, ca-i de fata!
Si de poveste si de asemenea vorbe iuti, Vitoria, nevasta lui Nechifor Lipan, isi aducea aminte stand singura pe prispa, in lumina de toamna si torcand. Ochii ei caprii, in care parca se rasfrangea lumina castanie a parului, erau dusi departe. Fusul se invartea harnic, dar singur. Satul risipit pe rapi sub padurea de brad, casutele sindrilite intre garduri de razlogi, paraul Tarcaului care fulgera devale intre stanci erau cazute intr-o negura de noapte. Acei ochi aprigi si inca tineri cautau zari necunoscute. Nechifor Lipan plecase de-acasa dupa niste oi, la Dorna, s-acu ziua Sfantului Andrei era aproape si el inca nu se intorsese. In singuratatea ei, femeia cerca sa patrunda pana la el. Nu-putea sa-i vada chipul; dar ii auzise glasul, intocmai asa spunea el povestea; femeia ii adaogase numai putine cuvinte despre campuri, holde si ape line. Aceste vorbe erau ale ei, izvorate dintr-o dorinta, si, repetandu-le in gand, ochii i se aburira ca de lacrimi. Viata muntenilor e grea; mai ales viata femeilor. Uneori stau vaduve inainte de vreme, ca dansa. Munteanului i-i dat sa-si castige painea cea de toate zilele cu toporul ori cu cata. Cei cu toporul dau jos brazii din padure si-i duc la apa Bistritei; dupa aceea ii fac plute pe care le mana pana la Galati, la marginea lumii. Cei mai vrednici intemeiaza stani in munte. Acolo stau cu Dumnezeu si cu singuratatile, pana ce se imputineaza ziua. Asupra iernii coboara la locuri largi si-si pun turmele la iernat in balti. Acolo-i mai usoara viata, s-acolo ar fi dorit ea sa traiasca, numai nu se poate din pricina ca vara-i prea cald s-afara de asta, munteanul are radacini la locul lui, ca si bradul. Nechifor Lipan s-a aratat totdeauna foarte priceput in mestesugul oieritului. Stanile i-au fost bine randuite si ciobanii ascultatori. Bacii nu stiau numai istorisiri, ci cunosteau taina laptelui acru s-a branzei de burduf, ii veneau scrisori si cereri de departe, din niste targuri cu nume ciudate. Ca sa i le dezlege, Lipan se ducea la parintele Danila, dupa aceea trecea pe la crasma sa beie un pahar cu alti munteni ca si dansul, vrednici tovarasi in treburi de acestea. Cum se simtea pe Tarcau in sus ca lui Nechifor i-a cazut veste cu parale, rasareau la crasma lui domnu Iordan si lautarii, parca i-ar fi adus hoitul. Omul se intorcea tarziu acasa, insa cu chef. Femeia gasea de cuviinta sa se arate suparata.
— Iar se otarasc in tine cei sapte draci!
ii zicea razand Nechifor si-si mangaia mustata groasa. La mustata aceea neagra si la ochii aceia cu sprancene aplecate si la toata infatisarea lui indesata si spatoasa, Vitoria se uita ascutit si cu indarjire, caci era dragostea ei de douazeci si mai bine de ani. Asa-i fusese drag in tinereta Lipan, asa-i era drag s-acum, cand aveau copii mari cat dansii. Fiind ea asa de apriga si indarjita, Lipan socotea numaidecat ca a venit vremea sa-i scoata unii din demonii care o stapaneau. Pentru asta intrebuinta doua maiestrii putin deosebite una de alta. Cea intai se chema bataie, iar a doua o bataie ca aceea ori o mama de bataie. Muierea indura fara sa cracneasca puterea omului ei si ramanea neinduplecata, cu dracii pe care-i avea; iar Nechifor Lipan isi pleca fruntea si arata mare parere de rau si jale. Pe urma lumea li se parea prea buna si usoara, dupa randuiala lui Dumnezeu din povestea baciului care fusese jidov. Avere aveau cat le trebuia: poclazi in casa, piei de miel in pod; oi in munte. Aveau si parale stranse intr-un cofaiel cu cenusa. Fiindu-le lehamite de lapte, si carne de oi sfartecate de lup, aduceau de la campie legume. Tot de la campii largi cu soare mult aduceau faina de papusoi. Uneori se ducea Vitoria singura si o incarca in desagi pe cinci caluti. Pe cel din frunte calarea ea barbateste; ceilalti veneau in urma cu capetele plecate si cu fraiele legate de cozile celor dinainte. Din sapte prunci cu cat ii binecuvantase Dumnezeu, mai ramasesera doi. Cinci murisera de pojar ori de difterie; numele si imaginile li se uitasera si li se amestecasera cu florile, cu fluturii si mieii anilor. La cei ramasi, amandoi se uitau cu placere. Lipan dezmierda mai mult pe fata, care era mai mare si avea numele Minodora, asa cum auzise el de la o maica de la Agapia si-i placuse; iar pe flacauas il chema Gheorghita si maica-sa il ocrotea si-l apara de cate ori in ochii lui Lipan erau nouri de vreme rea. Gheorghita era numele care placuse Vitoriei, caci era numele cel adevarat si tainic al lui Nechifor Lipan. Acest nume i-l rostisera preotul si nanasii la sfantul botez, cand il luminasera cu aghiazma si cu mir intru credinta cea adevarata, insa intr-al patrulea an al vietii se bolnavise de hidropica si atata slabise incat au fost poftiti preoti de i-au facut sfintele masle. Atuncea, dupa masle, a venit si tiganca cea batrana a lui Lazar Cobzaru, si maica-sa i l-a vandut pe fereastra luand pret pentru el un banut de arama. Primindu-l de la mama lui, Cobzarita i-a suflat pe frunte descantand, si i-a schimbat numele, ca sa nu-l mai cunoasca bolile si moartea. De-atuncea i-a ramas numele Nechifor; dar cand n-o auzea nimeni si erau singuri, Vitoria ii zicea, cu anumit glas, tot Gheorghita. Acel glas de dulceata il avea si feciorasul. Gheorghita coborase cu ciobanii, cu oile, cu asinii si dulaii la vale la iernat, intr-o balta a Jijiei, intr-un loc care se chema Cristesti, nu departe de targul Iasi. Acolo avea sa steie, dupa porunca lui Nechifor, pana ce-a veni el singur sa plateasca Stuhul perdelelor, fanul si simbriile. Trecuse vreme si Nechifor nu daduse semn nici acolo, ca sa se intoarca macar feciorul. Ii venise c-o saptamana in urma scrisoare pe care o dezlegase tot parintele Danila. Flacaul dadea raspuns ca asteapta pe tatal sau cu paralele, ca sa impace pe ciobani si pe stapanul Baltii. Iar oile sunt bine sanatoase, adaogea el, si noi, din mila lui Dumnezeu, asemenea; si vremea-i inca buna si ni-i dor de duca. Sarut mana, mama; sarut mana, tata. Asta era scrisoarea lui Gheorghita si Vitoria o stia pe de rost. Vra sa zica, Nechifor Lipan nu se aratase nici acolo. Care pricina putea sa-l intarzie? Mai stii!
Lumea asta-i mare si plina de rautati. A treia zi dupa scrisoarea lui Gheorghita postasul sunase iar din trambita in prund si Vitoria coborase la parau, ca sa mai primeasca un ravas. Acesta era un raspuns de la baciul Alexa, scris de baiat. Slova era a baiatului dar vorbele erau ale baciului Alexa. Precat am inteles, stapana, din epistolia pe care ai trimes-o lui Gheorghita, esti tot singura acasa; iar Nechifor Lipan stapanul nostru s-al oilor nici pe aici nu s-a aratat. Asa ca noi avand musai nevoie de paralele pentru simbrii si hrana dobitoacelor si a noastra, sa faci bine sa ne trimeti. Dai in targ la Piatra paralele la posta si acei de acolo scriu la posta la Iasi sa ne plateasca noua atatia si atatia bani si dupa aceea se intalnesc ei si se socotesc ce-au dat s-au luat, treaba lor. Asta-i buna randuiala si-mi place, nu-i nevoie sa faci drum calare pan-aici, nici lotrul nu te prada. Iar daca socoti altfel, scrie porunca feciorului sa vindem unele din oile cele batrane. Tot trebuie sa vie Nechifor Lipan stapanul, s-aduca oile pentru care stim c-a plecat la Dorna. Ce putea sa fie cu omul ei? Numai de la dansul nu primise scrisoare. In ajun se bucurase o clipa. Postasul o trambitase iar. Cu cartea postala in mana, Vitoria grabise la parintele Danila. Poate e ceva dinspre partile Dornei. Nu era dinspre partile Dornei. Era de-aproape, de la Piatra. Parintele Danila radea, saltandu-si burta. Ascultand, obrajii Vitoriei s-au imbujorat de rusine. Si pe asta acuma o stie pe de rost si-i vede ingerasii aripati si inca-,, nunati cu trandafiri. Cartea postala cu poze era adresata domnisoarei Minodora Lipan. Frunzulita de mohor, Te iubesc si te ador, Ghita C. Topor. Vra sa zica, feciorul dascalului Andrei, care face slujba militariei la Piatra, tot nu se astampara si tulbura mintile fetei. Vinovat e si el; vinovata e si maica-sa dascalita, careia are sa-i spuie ea cele de cuviinta; vinovata mai ales trebuie sa fie haitusca asta de fata care trage cu coada ochiului in toate partile. Cum s-a intors acasa, i-a batut din picior, a judecat-o s-a osandit-o cu vorbe amarate si ascutite:
— Asta-i grija ta acuma, fata, sa-mi faci asemenea rusine, sa ramanem de rasul satului? Acuma ai ajuns domnisoara?
— Asta nu-i nici o rusine, mamuca; acuma asa se spune.
— Apoi stiu eu; acuma va strambati una la alta si nu va mai place catrinta si camasa; si va ung la inima lautarii cand canta cate-un valt nemtesc, iti arat eu coc, valt si bluza, arda-te para focului sa te arda!
Nici eu, nici bunica-ta, nici bunica-mea n-am stiut de acestea
—si-n legea noastra trebuie sa traiesti si tu. Altfel iti leg o piatra de gat si te dau in Tarcau. Nu-s eu destul de nacajita c-am ramas singura asupra iernii si nu mai stiu nimica de tata-tau; acuma am ajuns sa aud pe popa cetind lucruri rusinoase. Dar evanghelia asta i-a voastra, nu-i a lui.
— Aceea-i scrisoarea mea? intreaba cu viclenie fata.
— Care scrisoare?
— Aceea pe care ai pus-o la oglinda.
— Iti arat eu tie scrisoare. Du-te si vezi de trage pana in sara in fusalai lana pe care ti-am pregatit-o. Si sa te mai prind ca dai gunoiul afara in fata soarelui, cum ai facut azi, ca-ti pun la gat doua pietre de cate cinci oca. N-ai mai invatat randuiala? Nu mai stii ce-i curat, ce-i sfant si ce-i bun de cand iti umbla gargauni prin cap si te cheama domnisoara? Astfel s-a framantat, fara sa i se aline gandurile si fara sa primeasca vreo veste de unde astepta, in noaptea asta, catra zori, a avut cel dintai semn, in vis, care a impins-o in inima s-a tulburat-o si mai mult. Se facea ca vede pe Nechifor Lipan calare, cu spatele intors catra ea, trecand spre asfintit o revarsare de ape.
Sus In jos
http://indira.forumz.ro/
Bubbles.ZuZu
Raj/Rani
Raj/Rani
avatar

Zodia : Varsator
Mesaje : 11525
Stare de spirit : mereu zambareata

MesajSubiect: Re: Baltagul   16/7/2011, 14:13

Cap 2


Soarele batea de catra amiaza de pe tancul Magurii. Ridicand ochii si clipind, Vitoriei i se paru ca brazii sunt mai negri decat de obicei. Dar asta era o parere, caci sub soare lunecau palcuri de nouri alburii. Vremea era calduta si abia adia vantul aducand in ograda, ca pe niste fluturi tarzii, cele din urma frunze de salcie si mesteacan. Se auzira pe drumusor talanci cunoscute. Venea Mitrea argatul cu cardisorul de oi si cu cele doua vaci. Vitoria il auzi racnind si suduind incurcat asa cum ii era obiceiul, pe cand vara animalele in tarcurile lor pe poarta din fundul gospodariei spre munte. Lasand la o parte furca, femeia cheama cu glas cantat:
— Minodora, fata hai!

— Aud, mamuca, raspunse fata din sandramaua din dosul casei de sub paretele de la miazanoapte.
— Lasa, fata, fosalaii si cauta si de altele. Vad ca vine argatul inainte de vreme. Trebuie sa se fi intamplat ceva. Fata se arata sprintena, cu camasa alba si catrinta neagra vrastata ros. Purta parul impletit in cununa, fara nici o broboada, dupa randuiala fecioarelor. Era desculta, ciubotelele cu potcoave galbene si cu varful de glant, cumparate de la Gheorgheoi, le tinea numai pentru hori si nunti si pentru drumurile la targ.
— Tie nu ti-i foame? intreba Vitoria oftand si privind parte atintit.
— Nu mi-i foame, raspunse razand fata. La cine te uiti, mamuca? iI vezi pe tata?
— II vad, raspunse nevasta suspinand. Cine stie pe unde va fi fiind, singur si flamand. Da fuga la fantana si ada apa. Atata focul si pune ceaunul de mamaliga. Cauta in cuibare vreo doua oua. Scoate niste branza in scafita. Pentru argat cauta de cea mai iute.
— Indata, mamuca, raspunse fata lepaind prin batatura si smuncind cofa goala de pe fundul ei. Mitrea se strecura in ograda piezis, pe portita vitelor. Era un om fara varsta, scund si cu ochii stersi. Zambea incremenit cu obrazu-i span. Ducea din cand in cand o mana cu gheare in paru-i roscat, buhos si batucit.
— Ce s-a intamplat, Mitre?
— Cum?
— Ce s-a intamplat?
— Nu s-a intamplat nimica.
— Atuncea de ce ai venit asa devreme acasa?
— Ha?
— De ce ai venit asa devreme acasa?
— Apoi am vazut ca pogoara alti oameni din poieni oile si vacile; le-am pogorat si eu. Zice ca are sa vremuiasca.
— Cine spune asta?
— Spun oamenii. Am vazut si eu dumbravencile zburand in carduri spre soare. Se duc de unde-s ele. Dar mai ales m-am uitat la un nour catra Ceahlau. Noura acela-i cu bucluc. De-acu vine iarna. Si eu te poftesc pe dumneata, stapana, sa-mi dai tohoarca si caciula si piele pentru o pareche noua de opinci. De acu-i gata. Intai are sa viscoleasca; pe urma au sa prinda a urla lupii in fundul rapilor. Mitrea vorbea bolborosit si din fundul gatlejului. Pomenind de iarna si de lupi, se holba fioros. Vitoria simti un fior prin spate. Minodora aseza cofa cu apa la locul ei si incepu a rade.
— Am auzit ca te-nsori, bade Mitre.
— Ha?
— Am auzit ca te-nsori.
— Da nu ma mai insor nici pe dracu . Unde-i norocul acela!
M-as multumi si c-o vadana, ori cu una care a facut copil de fata mare. Dar pana n-oi avea oi destule, nu gasesc. Azi ii lumea rea si femeile-s fudule. Da nu-mi dati?
— Ce sa-ti dam?
— Apoi sa-mi dati tohoarca, opinci si caciula, ca de-acu se cheama ca vine iarna. Stapana stranse din umeri. Omul se aseza mormaind pe coltul prispei. Fata atatase grabnic focul la vatra de afara, umpluse ceaunul cu apa si-l asezase pe pirostrii. Zvarlise in el un pumn de faina; presarase sare. Deodata vantul trecu susuind prin crengile subtiri ale mestecenilor din preajma. Padurea de brad de pe Magura clipi din cetini si dadu si ea zvon. Inaltand fruntea, Vitoria simti adiere rece dinspre munte. Suvitele castanii din jurul fruntii i se zbatura. Clipi din ochi, silindu-se oarecum sa se trezeasca deplin. Pe toata costisa, in gospodariile razlete, se auzeau chemari si inganari de glasuri. Canii incepeau sa zapaiasca. Coloanele de fum se aplecau imprastiindu-se pe, fata pamantului.
— Intr-adevar, se tulbura vremea, grai gospodina grabitTrebuie sa ne mutam in casa. Treci, fata, inauntru si fa focul in horn. Cu miscari iuti, fata apuca taciunii si trecu in tinda. Aburi , subtiri invaluira soarele. Apoi nouri suira cu harnicie dinspre muntele cel mare.
— Mamuca, striga fata, iese fum. Trebuie sa fi facut o dihanie cuibar in hogeag.
— Asta se poate; sa se suie Mitrea pe casa.
— Bine, sa ma sui, da intai si intai sa-mi dati tohoarca, opinci si caciula ca vine iarna.
— Asa este; scoate, fata, din casa cea mica ce-i trebuie holteiului istuia si leapada-i toate in brate, ca sa suie cu ele la hogeag.
— Da nu ma mai sui eu cu ele. Ce sa fac la hogeag?
— Sa strici un cuibar de stanci.
— Bine am sa-l stric, da sa-mi dati ce mi se cuvine. Bombanind, Mitrea aduse scara, pe cand fata scotea din odaia nelocuita de peste tinda, din mirosuri grele de piei si branzeturi, lucrurile care-i erau lui trebuitoare si i le lepada pe prispa:
— Na tohoarca!
na opinci!
Argatul se suia domol pe scara si de sus isi intindea intr-o parte gatul, ca sa vada daca nu-i inselat. C-o prajina lunga cotrobai in hogeag si fumul izbucni, abatut de vant intr-o lature. In cateva clipe, uneltele de bucatarie de sub sandramaua subreda de-afar isi luara locul in tinda, pe prichici si-n jurul hornului. Cofa intra la locul vechi dupa usa. Mitrea cobori gafaind, cauta ulcica, o cufunda in apa si bau cu sete, pufnind, apoi deserta indarat ce ramasese. Trecu dupa aceea sa cerceteze si sa admire imbracamintea de vreme rea. O clipa miscarea casei se potoli si vantul isi spori zvonul pe deasupra satului. Gainile se suira pe prispa la adapost, alungate de cele dintai stropitori reci. Vitoria privi cu uimire la cocosul cel mare porumbac, cum vine fara nici o frica si se asaza in prag. Inima-i batu cu nadejde, asteptand semnul cel bun. Dar cocosul se intoarse cu secera cozii spre focul din horn si cu piscul spre poarta. Canta o data prelung si se mira el singur.
— Nu vine Sopti cu ingrijorare gospodina.
— Cine? tatuca? intreba fata infricosata.
— Nu vine, zise iarasi, aprig, Vitoria. Cocosul da semn de plecare.
— Cine are sa plece? Femeia nu raspunse. Privi in juru-i cu obrazul deodata impietrit si vazu totul rece si umed sub zloata. Soarele pierise, lumina se imputinase si vantul sfichiuia, din cand in cand, fulgi care cadeau domol in tinda, se topeau si dispareau intr-o clipa. Fata pregatea repede pranzul. Rasturna mamaliga pe masuta joasa si rotunda, taie jumatate si o intinse pe un fundisor lui Mitrea c-o scafita de branza si c-o ceapa.
— Desfa palma, sa-ti pun s-oleaca de sare Indemna ea. Apoi cerca ouale fierte si le scoase din ulcica lor c-o lingura de lemn intr-o strachina cu apa rece. Se opri din robotit si se uita cu indoiala spre Vitoria.
— Dumneata nu mananci, mamuca? Femeia clatina din cap.
— Argatul s-a dus la sura lui sa manance, urma fata, in soapta. Asa are obicei, ca sa nu-l vada nimeni. C-un stergar acoperi masa si se feri la o parte, cu fata umbrita de intristare, cu umarul rezemat de horn. Vitoria isi trase broboada peste gura si ramasese dreapta pe scaunasul ei, cu bratele incrucisate pe sani, privind fara sa vada framantarea de-afara a stihiilor: Din cand in cand invaluirile de vant de deasupra satului pareau ca se alina s-atunci se auzea sunand cu zvon mare, sus, sub nouri, padurea de brazi. Intr-un tarziu privi cele din apropierea ei.
— Tu ce faci?
— Nu mi-i foame nici mie, mamuca, raspunse Minodora.
— Ba tu sa ma lasi cu ale mele si sa mananci. Tu nu stii cate am eu, nici cate gandesc. Esti inca un plod, care ai sa cunosti de-acu inainte supararile vietii. Mananca si mai ales nu te gandi la lunganul acela al dascalului. Are un nas, drept dupa porecla care li s-a dat tuturor din neamul dascalului. Ochii mititei si nasurile topor. Cand il vad ca se mai dezmiarda cu cantece si cu vorbe delicate pe-acolo de prin strainatati, ma bucur care nu se mai afla. Sa faci bine, domnisoara, sa-ti vezi de randuielile tale de fata mare, sa-ti bati si sa-ti scuturi perinile si laicerele de zestre, caci, in caslegile ce vin, am de gand sa te marit. Oi gasi eu un roman asezat, cu casa noua in sat si cu oi in munte, sa i te dau si sa scap de tine.
— Mamuca, nu te supara pe mine si nu ma uri murmura cu lacrimi fata.
— Oricat ai lacrama, sa stii ca ginere ca feciorul dascalitei nu-mi trebuie.
— Mamuca, sa nu ma dai dupa urat si dupa batran, ca sa ma bucur si eu de viata, cum te-ai bucurat dumneata. Vitoria isi trase iar broboada pe gura si ramasese neguroasa. Tarziu, cand conteni zloata, vorbi iar, cu mai putina asprime:
— Ti-am spus sa mananci. Fata se supuse si dezvali masa. Nevasta se ridica in picioare, isi paturi pe ea catrinta si-si stranse sub sani barneata. Apoi intra in odaia din dreapta si-si schimba broboada. Trase in picioare coltuni grosi de lana sura si ciubotele, isi freca palmele cu busuioc si-si netezi pleoapele, isi lua pe umeri un sumaies.
— Eu ma duc la parintele, zise ea. Trebuie sa trimet scrisoare lui Gheorghita. Vezi de gaini sa nu se culce flamande, si scoala pe argat. De buna-sama s-a invalit in tohoarca si doarme cu caciula peste ochi.
— Da, mamuca, raspunse fata, cu fruntea plecata. Vitoria mai cauta un bat de corn dupa usa si trecu spre poarta. Vantul se alinase si vremea sta a ploaie, fara lumina, cu nourii coborati. Fata se misca pe ganduri din locul ei, ca sa treaca in tarcul vitelor, sa trezeasca pe argat. Pe obraz ii aparu un gand s-un zambet. Mai intarzie putin, ca sa curete blidele si sa mature farimiturile sub vatra. Din gura podului, din umbra neagra, o privi deodata un pui cenusiu de ~BIP~, cu ochi rotunzi, si-si ceru dreptul de lapte c-un mieunat subtirel. Minodora puse langa farimituri scafita stirba si turna in ea cateva picaturi de lapte. Motanasul tupai delicat pe horn, pe prichici si jos. Incepu a linge cu limbuta-i trandafirie. Umbland cu lumina-i de ganduri in ochi, fata isi facea planul. Maica-sa are sa lipseasca o vreme destul de lunga, caci, ca totdeauna, are si alte treburi, in acest rastimp, poate trimite pe Mitrea dupa Janica, baiatul invatatorului, ii place cat de repede scrie si cum se uita la ea cu niste ochisori de drac, negri ca doua masline. E bun carturar; invata in liceu la Iasi, intr-a patra clasa, si invatatorul vra sa-l faca doftor, isi aduce el singur cerneala si hartia si s-asaza la masa inaintea oglinzii, intai se uita sa-si vada mutra si pieptanatura, pe urma se intoarce atintit la ea, s-asteapta, cu condeiul gata. Ea s-a gandit de mai-nainte ce-are sa spuie in scrisoarea catra Ghita Topor si cum are sa spuie. A aflat ea niste vorbe frumoase care au sa-i placa. Si le murmura, singura, privind spre motanas. Pun condeiul pe hartie Si incep cu dor a scrie; Pe hartia galbioara, Cu dor de la inimioara. Si te-ntreb de sanatate, Ca-i mai buna decat toate. Mai sunt si altele. La urma trebuie sa puie asa: Cu ele ma inchin la fata dumitale eu Minodora Lipan. Ii placea de Janica al lui domnu Mironescu, caci scrie frumos si nu intarzie; ii scartie penita pe hartie. Si pe urma-i citeste zambind. Alti scriitori din sat au obicei de pun vorbe de ale lor; dar aceea-i scrisoarea lor si ea vrea sa trimita o scrisoare a ei.
— Mai vrei lapte? intreaba ea pe motanas.
— Mai vreau, raspunse el subtirel. Ea-i turna inca un firisor, apoi c-o inganare de cantec, se grabi afara, ca sa trezeasca din tohoarca pe Mitrea argatul.
Sus In jos
http://indira.forumz.ro/
Bubbles.ZuZu
Raj/Rani
Raj/Rani
avatar

Zodia : Varsator
Mesaje : 11525
Stare de spirit : mereu zambareata

MesajSubiect: Re: Baltagul   16/7/2011, 14:13

Cap 3


Vitoria Lipan se indrepta spre biserica pe ulicioare lungi si croite, apoi pe carari printre gradini. Luneca din cand in cand prin mazga; dar altfel calea era curata, caci pietrisul si nasipul sorbisera zloata. Biserica era asezata pe-un damb, cu tintirimul imprejur, in apropiere, in dreapta, se ridica gospodaria parintelui Danila, cu case, suri si heiuri. De partea cealalta a bisericii mai era o casuta, ca o ciuperca singura pe toloaca. Acolo traia baba Maranda. Vitoria avea treaba si cu dansa, intai se duce la parintele, sa-i alcatuiasca ravasul. Dupa ce insereaza, trece la baba Maranda, pe intuneric, ca sa n-o vada nimeni. Ca sa-si pregateasca toate din vreme si cu randuiala, ocoleste pe la crasma. Intra pe dindos, ca sa nu mai aiba schimburi de vorbe cu unii si cu altii. Toti o intreaba de omul ei. Ea trebuie sa stranga din umeri, simtindu-se umilita si rusinata. Cu toate acestea rade si le raspunde ager. Acuma insa n-are gust de vorba. Pofteste la dansa, in odaita de dindos, pe domnu Iordan, crasmar cuviincios cu obrajii rumeni si cu pantecele mare abia stapanit de chimir. El vine numaidecat, razbind anevoie pe usa scunda si ingusta, ii da o garafioara verde, sa i-o umple c-o litra de rachiu de cel bun. Cere hartie si plic pentr-o scrisoare. Vara garafioara verde in san si poarta cu mare grija intre doua degete ale manii stangi, langa piept, plicul si foaia invalite intr-o bucatica de hartie neagra. Asa suie la casa popii si canii o intampina repezindu-se spre poarta buluc, cu larma de latraturi. Ea da glas si bate cu batul in poarta. Iese un argat buhos din bucatarioara din laturea caselor celor mari. Se stropseste la cani, ii suduie si zvarle in ei cu scurtaturi de lemn, pe care le cauta la intamplare aplecandu-se in juru-i. Vitoria trece pe carare la casele cele mari si intra la cucoana preoteasa. Totdeauna, in zilele de lucru, o gaseste la stative, alegand scorturi. E palida, subtire si uscata si intruna se tanguie c-o% voce slaba ca nu-i prieste aerul de la munte. Ea-i de loc din partile deschise de la Prut, s-acolo lumea-i altfel, intre holde si-n soare. Aici umbla si vara cu cataveica si nu se mai poate incalzi. De douazeci si sase de ani si-a parasit neamurile si nu s-a mai intors la ele. Si parintele Irimia Iliut si presvitera Maria, acuma-s batrani si nu mai pot calatori catra ea in munte. A dat sotului ei, parintelui Daniil, sase copii, toti baieti si toti voinici, cu obrajii pietrosi. Invata pe la scoli, le merge bine la campie si mai ales le merge bine la munte. Toata sanatatea si tot sangele cucoanei preutese Aglaia au trecut in ei si sporesc cu dobanda. Vitoria ii da buna sara; ii saruta mana. Cucoana preuteasa ii raspunde cu vocea-i bolnava:
— Dumneata, Vitorie, ai treaba cu parintele.
— Da, am venit sa ma mai sfatuiesc cu sfintia sa si sa-mi mai scrie un ravas.
— Bine, Vitorie; parintele-i in odaia cea mare. Acu s-a intors din munte. A avut mult bucluc si vorba cu oamenii; dar cum i-i obiceiul lui, i-a rapus pe toti si i-a impacat. A mancat, s-acuma s-a fi hodinind. Se deschise o usa si s-auzi un glas gros:
— Care-i acolo?
— Noi suntem, parinte Danila.
— Aha!
dumneata esti, Vitorie. Pofteste incoace. Parintele Daniil Milies deschise larg usa, ca pentru sfintia sa. Isi desfacu si bratele si-si flutura barba pe deasupra pantecului. Era un om mare si plin, cu ochii mititei foarte patrunzatori. Parul carunt ii era strans pieptanat si impletit in coada la ceafa. Dintii ii straluceau sub tufele de par ale mustatilor. Vitoria intra si inchise usa dupa dansa. Preuteasa ramasese singura cu stativele si-si apleca mai tare fruntea pe alesaturi, in umbra amurgului.
— Ai nevoie de vreo scrisoare? intreaba parintele. Sezi, iaca aprind lampa si ti-o scriu numaidecat.
— Si de asta, am venit, parinte Danila, raspunse femeia, si ma aduce si alta nevoie, pentru un sfat.
— Bine; s-ascultam; ce este? Vitoria strecura pe masa rotunda din mijlocul odaii plicul si foaia alba. Statu putin in cumpana, plimbandu-si ochii asupra mobilelor orasenesti din juru-i, dar fara sa le vada.
— Parinte, vorbi ea cu stapanire, nu stiu ce s-a facut omul meu. Am inceput sa am grija. Parintele Daniil isi arata dintii puternici si raspunse cu voce buna:
— Ce grija? Cauta-ti de treaba. Omul se afla la afacerile lui. Mani-poimani se-ntoarce acasa cu chimirul plin. Iti aduce de la Piatra o casanca noua de matasa.
— Bine ar fi sa fie cum spui sfintia ta. Eu socot ca are o pricina, de aceea intarzie.
— stii ceva? Ai oblicit ceva?
— Nu. Tocmai de asta-s cu mare grija, in douazeci de ani am ajuns eu sa-i stiu drumurile si intoarcerile. Poate zabovi, o zi ori doua, cu lautari si cu petrecere; ca un barbat ce se afla; insa dupa aceea vine la salasul lui. Stie ca-l doresc si nici eu nu i-am fost urata. Parintele Daniil rase:
— Cunoastem asta si nu ne pare rau.
— Asa ca eu, desi-s femeie proasta, am numarat pe degete zilele. S-a mai dus s-acu sapte ani la Dorna dupa oi. Le-a cumparat cu bine si s-a intors cu pace. A avut vreme sa le coboare la iernatic in locurile pe care le are naimite, le-a dat pe sama bacilor, a stat cu ei la numaratoare, a facut socoteli, a platit simbrii, a statut si-n targ la Iasi o zi, a statut alta zi la Piatra
— Si dupa douazeci de zile a fost inapoi. Dar acu a trecut de doua ori pe atata.
— Cum se poate? Asta n-am stiut.
— Apoi, parinte, sfintia ta nu-i esti sot si n-ai nevoie sa stii. Durerea-i la mine si socotelile acestea numai eu le fac noaptea, cand is singura treaza s-aud numai greierul din vatra. Acu, asta-noapte, am avut si un semn in vis.
— Lasa visurile, is mai mult inselari.
— Cateodata poate-s inselari; dar aicea imi raspund mie. Cat chem si cat doresc, trebuie sa-mi raspunda. L-am visat rau, trecand calare o apa neagra.
— Atuncea are sa vie.
— Nu. Era cu fata incolo.
— Acestea-s de-ale femeilor. De cand va bat eu capul si va spun sa nu credeti in eresuri.
— Ba-i vis cu adevarat, parinte, nu-i eres.
— In sfarsit, fie cum spui. Se poate sa aiba omul o pricina de intarzie. Poate sa fi cazut bolnav; si-a sclintit o mana ori un picior.
— M-am gandit la asta, parinte. As fi primit scrisoare. Acuma n-as fi aici; as fi la el.
— Va fi facut vreo pozna. Sta la popreala. Femeia clatina din cap, neincrezatoare.
— Sa fac o slujba si sa cetesc la biserica, incheie parintele. Dumnezeu are sa faca lumina si are sa-ti aduca pace.
— Asa, parinte; asta-i mai bine. Acu la Dumnezeu am si eu nadejde, la Maica Domnului si la sfantul Gheorghe. Te-i ruga pentru mine si ei m-or izbavi. Acuma n-am la mine parale; dar om da cat se cuvine, caci avem de unde.
— Stiu, Vitorie, de asta n-am eu grija. Si nici nu-mi trebuiesc bani. Mai degraba ti-oi fi multamitor pentru-un barbacut cu coada groasa, de care a adus Nechifor din Basarabia. Cand s-ar intoarce turmele la primavara, mi-ai face bucurie daca mi-ai darui unul.
— Se poate, numai sa-mi vad omul sosit acasa. Pentru acesta sfat am venit, in alta parte n-am unde ma duce. Sfintia ta ne esti aici, in pustia asta de munte, si primar si subprefect. Eu ma mai gandeam ca sa scrii cumva acolo la Dorna, la capitania targului, sa intrebi de el ce si cum.
— Hm!
s-ar putea; dar cine-l cunoaste?
— Nu-l cunoaste nimeni; ca el e un strain acolo; s-afara de asta oile trebuia sa le neguteze de la niste ciobani de pe Rarau.
— Apoi atuncea de ce sa mai scriu? Pe Rarau a ramas stapana Mama-Padurii. Parintele se veseli. Nevasta lui Lipan suspina, cu mana la gura, intorcand fruntea intr-o parte.
— Vad ca ai adus hartie. De scrisoarea asta e vorba?
— Nu. Vreau sa dau o stire baietului.
— Atuncea-i bine; sa ti-o scriu numaidecat.
— Da, parinte, incuviinta femeia. Isi incrunta sprancenele si privi tinta inainte-i vazandu-l pe Gheorghita, intre ciobanii de la camp si intre oi, si spunandu-i lui vorbe apasate. Parintele Daniil astepta, cu condeiul in mana, aplecat din scaun asupra mesei si cu pieptul paros desfacut, ca pentru o munca nu tocmai usoara. Vatalele cucoanei preutese batura de cateva ori in odaia cealalta. Gheorghies dragul mamei, grai Vitoria, atintindu-si feciorul de departe; sa stii ca tatal tau nu s-a intors la noi acasa si eu socot ca poate sa fi ajuns acolo la Cristesti, cu voia lui Dumnezeu. Iar daca n-a venit, tu intelege-te cu mos Alexa baciul si vindeti cat trebuie din oile canarale, ca sa faceti bani. Iar daca nu v-ajunge, scrie, ca sa va trimet de aici, caci mai avem acasa saptezeci de piei de oaie si o suta de miel si saizeci de burdufuri de branza afumata. Vand si va trimet. Iar dupa aceea sa vii de sfintele sarbatori acasa, caci am nevoie de tine, fiind acuma tu singur barbat la gospodarie. Parintele Daniil Milies asculta cu luare-aminte incuviintand din cap si zambind cu ingaduinta. Muind condeiul legat cu ata intr-un sip colbait de cerneala violeta, isi pregati mana cu cateva intorsaturi dibaci si asternu un prea frumos ravas pe care Vitoria il asculta cu religiozitate. Prea scumpul meu fiu!
ceti parintele Daniil Milies cu glasu-i gros, afla ca, din mila lui Dumnezeu, sunt sanatoasa si doresc sa aflu si despre tine la fel. Am sa vand producte din magazie si-ti voi trimite bani de care ai necesitate. Vitoria intelegea ca toate sunt puse in ravas intocmai cum a voit ea, numai cat mai lamurit si mai cu pricepere. Saruta parintelui mana si-i fagadui inca o data barbacutul.
Sus In jos
http://indira.forumz.ro/
Bubbles.ZuZu
Raj/Rani
Raj/Rani
avatar

Zodia : Varsator
Mesaje : 11525
Stare de spirit : mereu zambareata

MesajSubiect: Re: Baltagul   16/7/2011, 14:13

Cap 4




Trecu prin intuneric, pe langa tintirim. Casuta singura a babei Maranda trimitea fire de lumina spre vale printr-un geam cat palma. Cum se apropie de usa, se trezi inlauntru un fel de chelalait ciudat al unei dihanii de pe alt taram. Parc-o sugruma cineva si ea se zbatea in spasmuri de moarte. Glasul bland al babei, bombanind dupa usa, nu izbutea s-o linisteasca. Asta-i catelusa de vrajitoare, vorbea in sine clatinand din cap Vitoria. Trebuie sa aiba dintisori de crita pe care-i ascute baba Maranda c-o cute neagra. Se deschise usa.
— Dumneata esti Vitorie? Te-asteptam.
— Da? se mira nevasta. Poate m-ai vazut trecand la parintele.
— Nu. Am eu veste din alta parte. Intra. Catelusa vrajitoarei tot maraia subtire in cotruta de sub horn. Era o javra slabuta, cu urechi ciulite de liliac si cu ochii bolditi. Blanita-i subtire, de coloarea soarecelui s-a cenusei, din cand in cand tresarea zbarcindu-se. Atunci icnea, parca voia sa sperie lumea.
— Taci si fii cuminte, fetita babei, zise batrana ridicand asupra ei aratatorul de la mana dreapta. Fetita babei tacu, incovrigandu-se in cotruta. Vitoria intreba, zambind:
— Poate-l tii in catelusa asta?
— Ce sa tin?
— Nu stiu cum sa-i spun; dumneata cunosti mai bine numele.
— Draga Vitorie, se holba baba in bagdadie, palindu-si una de alta palmele; ti-am mai spus si alta data sa nu vorbesti de dansul si mai ales numele sa nu i-l rostesti, ca-i primejdie.
— Bine, bine, raspunse nevasta privind in juru-i. L-ai intrebat?
— Ce sa-ntreb? Femeia lui Lipan se aseza pe coltul laitei in chilia scunda. Mirosea a fum: flori uscate, gramadite prin colturi si-n grinda, amestecau cu fumul mireasma intepatoare, in capatul laitei, sub perne si poclazi, sta o lada mare jatfasoveneasca inflorita cu ros. Ii atarna o lacata grea in balamali tari Poate sa fie in lada aceea, se gandea cu indoiala Vitoria. Se vestise in tot satul ca baba Maranda are ascuns la ea pe cel cu nume urat. Daca spui si n-apuci a-ti face cruce cu limba, iti ia graiul. Ce demon va fi fiind, cine putea sti? Vitoria incerca sa creada ca tot in catelusa salasluieste. Tot ce se spune poate fi si minciuna; insa adevarat este ca baba are unele tainice stiinti si mestesuguri. Ofta, asteptand. Batrana stia bine ce vant a adus-o pe nevasta lui Lipan; ii lasa insa pricina la o parte si incepu sa se tanguie de ale sale.
— Vai de capul meu cum traiesc eu aici!
Nimeni nu ma stie, nimeni nu ma vede, nimeni nu-mi leapada un brat de lemne ori un pumn de faina. Numai cand au o scarba, ori o boala, atunci isi aduc aminte.
— Baba Maranda, vorbi Vitoria privind-o tinta, tare te rog sa marturisesti daca ai iesit vreodata din casa mea cu mana goala.
— Ba, draga mea, daca as spune asta, as pacatui. Dumnezeu aude. Vitoria ridica ochii spre rasarit. De-acolo le privea si zambea ascultand sfantul Sisoie, care are stapanire asupra unora dintre demonii marunti. Era o zugraveala veche pe lemn de tei. Barba sfantului mai ales, carunta si invaluita de un vant neclintit, era ceva minunat.
— Atuncea de ce vorbesti asupra mea?
— Nu vorbesc asupra dumitale. Vorbesc de lumea asta rea, langa care traim.
— Ba, mie, baba Maranda, se cuvine sa-mi vorbesti de altele. Iaca, ti-am adus o litra de rachiu de cel bun de la Iordan. Desarta-l in plosca dumitale si sa-mi dai garafioara, ca sa-ti mai aduc si alta data. Iar daca te ostenesti mani pe la mine, nu uita sa-ti iei desaga. Si s-aduci s-o strachina, ca sa-ti pun intr-insa branza. Baba ramase cu ochii atintiti asupra gazornitei care-si palpaia samburele de lumina de pe prichiciul hornului.
— Lumea-i rea, draga matusii, se tangui ea cu jale, facandu-si gura punga si clatinand din cap. Am inteles despre sotul dumitale, Nechifor Lipan, ca a ajuns cu bine in locul acela la Dorna, unde trebuia sa cumpere oi de la niste ciobani. Dar dupa aceea s-a gasit una cu ochii verzi si cu sprancenele imbinate, care s-a pus prag si nu-l lasa sa treaca. Vitoria isi tinu rasuflarea; simti ca se inabusa.
— Oile le-a cumparat?
— Asta inca nu pot sti, draga matusii. Chiar daca le-a cumparat, i-au mai ramas bani de cheltuiala. El acolo-i ca un fecior de crai. Ia galbanu-n gura si-l stupeste tocma intre lautari.
— Sa fie adevarat asta, matusa Maranda? Mie parca tot nu mi-ar veni a crede.
— Adevarat, draguta babei. Pot sa-ntind si cartile, sa vezi si dumneata singura cu ochii cum s-arata. Asemenea mi s-a intamplat si mie cu omul meu in tinereta.
— Si s-a intors?
— S-a intors. I-am facut eu atuncea mandra petrecere. Baba trase din brau carti soioase si rupte la colturi. Sui pe laita masuta cu trei picioare, intinse pe ea stergar si insira iconitele amestecate cu toate celelalte semne ale bucuriilor si intristarilor. Dadu Vitoriei dama de cupa, ca s-o meneasca incet deasupra buzelor.
— Vezi, draguta, cum ti s-aleg dumitale lacrimile si scarba? si omul dumitale, craiul de spatii, rasare intr-alta parte, intr-o adunare de oameni. Acolo-i nelipsita cea cu ochii verzi, precum am spus. Nevasta statu pe ganduri, cumpanind in sine adevarurile.
— Cartile asa arata, se invoi ea; dar vreau sa stiu daca asta s-a vazut intai catra el.
— De catra cine? Vitoria isi cobori ochii asupra catelusei. O vazu uitandu-se tinta in sus catra dansa cu luminile-i boldite. S-o auzi maraind strans, ca din pamant. Baba sopti:
— Adevarat este, nu te indoi de asta.
— L-am visat asta-noapte trecand calare o apa neagra marturisi nevasta.
— Nu spun eu? Om calare arata sfada.
— Se facea ca se duce catre asfintit.
— Cum spun si cartile; se duce spre asternut strain. Vitoria ofta. Isi stranse si-si stramba buzele.
— Se poate; numai greu imi vine a crede una ca asta.
— Stiu eu ca-ti vine greu. Dar cand s-a intoarce ai sa-l intrebi. N-are sa marturiseasca, pentru ca nu-i prost, dar sa-l intrebi.
— Am inteles. Bucuroasa as fi sa-l vad acasa.
— Ai sa-l vezi. Aici, la urma, s-arata bucurie si dar. Baba isi purta prin casa trupu-i greu, cautand plosca de lemn, ca sa toarne in ea rachiul cel bun de la Iordan. Ii tremurau carnurile pe solduri si creturile obrajilor. Se intoarse gafaind, ca sa ieie masuta cu trei picioare. Ochii ei mici nu paraseau o clipa pe nevasta lui Lipan. Se aseza iar pe laita. Vorbi cu glas schimbat:
— Daca va fi nevoie, se poate trimite spre acel loc o pasere, care striga noaptea si are ochi de om. E mai greu si-i cu mare primejdie, dar se poate.
— Sa moara dusmanca? Baba incuviinta, apasandu-si barbia in piept. Vitoriei i se batu inima; cu toate acestea hotari cu tarie in sine moartea femeii cu ochii verzi. Se crezu datoare catra sfant si catre Dumnezeu, sa deie o lamurire:
— Intai am sa fac rugaciunile cele de cuviinta la Maica Domnului, zise ea. Dupa aceea am sa tin post negru douasprezece vineri in sir. Pan-atunci, poate mi se intoarce omul.
— A da Dumnezeu suspina subtire, c-un glas iar schimbat si cu totul strain, baba Maranda. Cand se gasi iarasi afara, Vitoria privi in cer nourii subtiri prin care razbatea slaba lumina de luna. Glasul catelusei, in urma, avea un fel de scartait de fierastrau, il asculta pana ce-i ramase numai in urechi, ca o zvacnire. Atunci de pe mormintele tintirimului, trecu falfaind moale paserea aceea despre care ii vorbise baba. Nu-i era frica: se stia curata si cu dreptate; totusi grabi pasii. Vantul contenise deplin si s-auzea in vale vajaitul Tarcaului. La casa ei gazornita era stansa. Intra pe portita si gasi in vatra de-afara carbunii sub spuza. Atunci se impiedica de ceva moale. Era cat pe ce sa cada. Dadu cu batul. Glasul lui Mitrea, din tohoarca, izbucni somnoros:
— Care-i acolo, mai? Vitoria rase singura, fara a raspunde. Argatul se zvarli in sus cu alt racnet sugrumat:
— Care-i acolo? Impunse cu capu-nainte, spre poarta. Se opri fara sa vada pe nimeni.
— Ce este, Mitre? intreba gospodina.
— Care-i acolo, mai? striga argatul iarasi; apoi se intoarse catra femeie:
— Vad ca nu-i; s-a dus.
— Cine?
— Cel care-a fost. L-am vazut cum te vad. Am strigat la el, pana ce-ai iesit dumneata; s-acuma nu-i; parc-ar fi intrat in pamant. Asta mi s-a mai intamplat o data in munte. Sa stii ca nu-i lucru curat.,
— Bine, bine: vara-te iar in tohoarca, Mitre, si intoarce-te pe partea cealalta, ca sa nu ti se intample nimic.
— Care-ai fost, mai? striga iar, mai moale si cu indoiala argatul. Apoi se scarpina la subsuoara, ridicand cotul. Vitoria radea, in casa se aprinsese lumina.
— Dumneata esti, mamuca? intreba Minodora din umbra prispei. Adormisem si m-am spariat auzind racnet.
— Cum sa nu racnesti cand vezi pe Cel cu coarne? mormai Mitrea. Trebuie adus popa Danila sa ceteasca si sa stropeasca cu aghiazma. Ma duc sa dorm de ceea peste gard. Taraind tohoarca dupa el ca pe-un mort, trecu in partea cealalta a intunericului. Stapana intra in casa, aprinse candela si se inchina la icoane. Apoi cele doua geamuri clipira si ramasera lucind slab. Catra sarbatorile de iarna, Gheorghita veni de la apa Jijiei, unde lasase oile in perdele, in sama baciului celui batran Alexa. Nechifor Lipan nu se aratase inca acolo, ca-n toti anii, dupa legea pe care el singur o intocmise; feciorul urmase porunca mamei din ravasul alcatuit de parintele Danila. Vitoria il primi cu mare bucurie si-l saruta pe amandoi obrajii; dupa aceea trecu in alta odaie si se incuie pe dinauntru, ca sa poata plange singura, indata insa isi aduse aminte ca feciorul ii vine de pe drum lung, ca-i trudit si mai ales flamand. Veni iar catra el, cu pita proaspata si cu un harzob de pastravi afumati. Trimese pe Mitrea la domnu Iordan crasmaru, s-aduca oleaca de rachiu de cel bun si-i ceru lui Gheorghita sa-i spuie toate.
— Sa intri pe dindos!
ii striga ea din urma argatului. Se intoarse pe marginea lavitei si se pregati s-asculte. Gheorghita era un flacau sprancenat s-avea ochii ei. Nu prea era vorbaret, dar stia sa spuie destul de bine despre cele ce lasase si cele ce vazuse. Avea un chimir nou si-i placea, vorbind, sa-si desfaca bondita inflorita si sa-si cufunde palmele in chimir, intorcea un zambet frumos ca de fata si abia incepea sa-i infireze mustacioara. Vitoria il admira din cealalta parte a masutei; Minodora se cuibarise pe un scaunel, jos, gata sa sara de cate ori trebuia ceva. Afara se vedea padurea usor ninsa, subt un cer albastru si insorit de moina.
— Acolo-s toate bune?
— Toate. Am gasit stuh nalt si voinic. Am durat perdele ca pe trei ierni. Am sapat bordeie. Dinspre partea banilor am impacat pe toata lumea. Acolo inca nu-i iarna si oile mai gasesc verdeata in bahna. Dintre stapanii locului unii faceau gura, da Alexa baciul a stiut ce sa le raspunda, caci el e om purtat si se gaseste a cincizeci si cincea oara la Jijia si la Prut. Pe urma am numarat oile si Alexa baciul le-a insemnat la rabus. Eu le-am scris in condica la mine. Iar mos Alexa radea. Zice ca de cand e el n-a vazut oi scrise in condica. Fata indrazni de pe scaunasul ei:
— Ce fel de oameni sunt pe-acolo?
— Oameni ca toti oamenii, rase flacaul.
— Hori sunt?
— Sunt. S-apoi m-am suit in tren s-am mers, s-am mers, pana la Piatra. Femeile stiau ceva nedeslusit despre tren. Nu indraznira sa ceara mai multe lamuriri. Tacura un rastimp. Statea intre ei o intrebare crancena. Vitoria lasa sa-i treaca valul care o inabusea si zise incet, privind spre lumina de-afara:
— Inca n-am primit nici o stire de la tatu-tau. Gheorghita aseza domol lingura langa strachina si impinse deoparte panea coapta anume pentru el. Se uita si el pe fereastra. Drumusorul cotit era pustiu.
— Ce sa fie, n-am inteles, urma nevasta. M-am sfatuit cu parintele, am platit slujbe. Mai astept putin, sa vad hotararea de sus. Ma gandesc in fel si chip si am un vis, care-mi mananca sanatatea si ma imbatraneste. Mai stau pana ce gatesc de postit cele douasprezece vineri. Fiind singuri aicea in sat si fara neamuri, trebuie sa te trimit pe tine, ca un barbat ce esti, sa-l cauti si sa-l afli.
— M-oi duce, raspunse Gheorghita cu indoiala. Se poate sa i se fi intamplat ceva.
— Ce sa i se intample? raspunse aprig nevasta. Sa-i fi facut farmece vreo muiere, cum spune baba Maranda, eu n-as crede. Acuma am inteles ca demonul acela, daca-l are, e un prost. Ori ii prost, ori n-are nici o putere, de-o lasa pe dansa amarata, calica si lipsita de toate. Daca ar avea putere sa-l stie unde-i, ar avea putere sa-l si intoarca. N-ar mai fi nevoie, cum ma sfatuieste ea, sa cerce vraji si semne asupra mogaldetelor de ceara, sa le impunga ochii si inima
— ca sa raspunda impunsatura in ochii si inima aceleia. Visul meu e semn mai greu. Tu spui bine: i s-a intamplat ceva la care ma ingrozesc a gandi. Mai bine sa fie ce zice baba, decat ce arata visul meu.
— Ce spune baba Maranda si de care vraji e vorba? intreba feciorasul si ramase uimit, cu gura usor cascata.
— Cum nu stii, baiete, asa sa nu te stie nacazurile si bolile. Graiesc si eu ca si cum as fi singura, imi inchipuiesc ca stiu si altii. Caci si ziua si noaptea eu nu ma gandesc la alta. Trebuie sa te duci si sa-l cauti pe tatu-tau, alta nu-i nevoie sa stii.
— M-oi duce, daca spui; dar e bine sa-mi arati ce si cum; ca sa stiu ce sa fac. Vitoria il privi clipind, il vazu sfios si nesigur; pe cand ea era plina de ganduri, de patima si durere. Ofta cu naduf si incepu sa stranga masa, cu miscari smucite. Fata voi sa-i ajute; ea o dadu la o parte cu cotul. Baiatul se inchina la icoane multamind lui Dumnezeu pentru masa, apoi iesi in sat ca sa intalneasca prietini si sa intrebe vesti despre fetele cu care se afla bine. Stapana casei il urmari cu ochii pana departe pe hudita, dupa aceea, langa vatra, cu coatele pe genunchi si cu tamplele in palme, se cufunda in starea ei obisnuita. In inchipuirea ei, banuiala care intrase intr-insa era un vierme neadormit. Se desfacuse incet-incet de lume si intrase oarecum in sine. Din fata nadejdii pe care si-o pusese in singurul barbat al casei, intelegea ca trebuie sa deie inapoi. Asta era o mare mahnire. Poate se astepta la dansa. Totusi va gasi un mijloc ca mintea ei sa ajute si bratul lui sa lucreze. Fiinta ei incepea sa se concentreze asupra acestei umbre, de unde trebuia sa iasa lumina. Era ceea ce se numeste o problema
— cuvant si notiune cu desavarsire necunoscute unei muntence. Timpul statu, il insemna totusi cu vinerile negre, in care se purta de colo-colo, fara hrana, fara apa, fara cuvant, cu broboada cernita peste gura. Sarbatorile si petrecerile solstitiului de iarna i-au fost pentru intaia oara straine si departate. Urarile de Anul Nou, capra si calutul si toata zvoana si veselia cotlonului aceluia din munte le respinsese de catra sine. Izolate de lumea din vai, randuri dupa randuri de generatii, in sute dupa sute de ani, se veselisera de cresterea zilei si inceputul anilor; toate urmau ca pe vremea lui Burebista, craiul nostru cel de demult; stapaniri se schimbasera, limbile se prefa-cusera, dar randuielile omului si ale stihiilor staruisera; asa incat se cuvenea ca si copiii sa-si aiba partea lor. Ea insa se socotea moarta, ca si omul ei care nu era langa dansa. Abia acum intelegea ca dragostea ei se pastrase ca-n tinereta. S-ar fi cuvenit sa-i fie rusine, caci avea copii mari; insa nu marturisea asta nimanui, decat numai siesi, noptilor si greierului din vatra. In ziua de Boboteaza, cand parintele Daniil Milies a binecuvantat fantanile si izvoarele si toate apele, padurea de pe Magura era imbracata in promoroaca. Cerul se boltea verde, rapile erau pline de troiene, drumurile la Bistrita erau inchise. Era insa intr-a saptea vinere de post si Vitoria hotarase, in singuratatile ei, un drum la Piatra si la manastirea Bistrita.
— Oamenii spun ca promoroaca in ziua de Boboteaza arata an imbielsugat Ii zise Gheorghita, pe cand se intorceau de la biserica.
— Asa se spune, ii raspunse maica-sa; dar sa stii ca pentru noi nu mai poate fi nici bucurie, nici bielsug. Ochii flacauasului se intristara, in iarna aceea toate petrecerile ii erau inveninate.
— Sa pregatesti cu Mitrea sania, ii zise Vitoria. S-o umpli cu fan; sa pui s-un sac de orz pentru cai. Mani dimineata ne ducem la Piatra.
— D-apoi om putea razbi, mamuca?
— Om cerca; cine nu cearca, nu izbandeste.
— Si asta-i adevarat, raspunse el mahnit in sine; caci nu se mai putea bucura de hora de a doua zi.
— La joc s-a duce sora-ta, zise munteanca, privindu-l cu coada ochiului. A spune ea mandrelor vorbe bune si noi ne-om duce la datoria noastra. Mama asta trebuie sa fie farmacatoare; cunoaste gandul omului cugeta cu mare uimire Gheorghita. Cum ajunse acasa, se duse incruntat la casuta vitelor si alese la o parte doi caluti pagi, care se imparecheau bine la umblet si erau cei mai buni la ham. Le dadu orz intr-un caus si le descurca de scai coarnele si cozile. Apoi izbi intr-o parte cu piciorul sania cu oplene s-o impinse la gura podului cu fan. Pregati toate singur, fara Mitrea, ca sa-si ieie de-o grija, si se gandea la multe lucruri bune peste care a avut el stapanire in munte cat a fost copil. Paraul cu bulboanele au fost ale lui. Potecile la zmeura si mai sus la afine, cand ocolea asa, de bunavoie, umbland dupa turmele ciobanilor. Povestile la stana, sara, cand invaluie focul limbi sub spranceana padurii. Stia sa cheme in amurgit ieruncile si capriorii. Toate acestea i le aducea aminte mirosul de fan, in care pluteau vara si copilaria. Cum se risipeste mireasma in ger, asa s-au dus toate. Acuma a intrat la slujba grea si la nacaz. Se vede ca tatu-sau Nechifor va fi cazut pe undeva s-a pierit, ori l-au omorat hotii. Pentru o tinereta ca a lui cade grea sarcina gospodariei. Si maica-sa asta s-a schimbat. Se uita numai cu suparare si i-au crescut tepi de aricioaica. Cand intra el in casa, Vitoria inalta fruntea de langa vatra.
— Nu te uita urat, Gheorghita, ca pentru tine de-aici inainte incepe a rasari soarele. Ce-o fi vrand ea sa spuie? se intreba el, fara a da raspuns.
— Eu te cetesc pe tine, macar ca nu stiu carte, urma femeia, intelege ca jucariile au stat. De-acu trebuie sa te arati barbat. Eu n-am alt sprijin si am nevoie de bratul tau. In glasul maica-sii tremurau lacrimi. Gheorghita simti o usoara induiosare; totusi nu i se putea alcatui in minte nici o vorba de mangaiere. A doua zi, sambata, plecara la rasaritul soarelui, invaliti in cojoace. Vremea era linistita si blanda dar drumul greu, caci partiile nu erau bine rupte. Caii luptau cu mare vrednicie; intr-o vreme Gheorghita lepada cojocul si trase de sub fan lopata de lemn. Incepand batalia cu troianul, deodata simti in el putere si indarjire si nu se opri pana ce nu-l birui ca pe-o fiinta. Privi spre maica-sa; o vazu zambind si intelese ca i-a dat raspunsul pe care nu-l putea gangavi in ajun. Femeile-s mai viclene, cugeta el apucand iar haturile; ele-s mai iscusite la vorba; iar barbatii is mai prosti; insa mai tari de vartute. Asta tot maica-sa o spusese candva. Abia catra amiaza ajunsera la apa Bistritei. Trecura pe pod de gheata si gasira cale lucie spre targ. Abatura spre stanga, la manastire, si poposira tocmai la slujba de sara, intre lumini si cantari. Toti monahii erau in strane, cu camilafcele aplecate, si slujea parintele arhimandrit Visarion staretul. Flacaul ramasese in urma, ca sa puie la adapost caii. Munteanca isi lepada cojocul langa usa de intrare si inainta sprintena, numai in sumaies, pasind moale pe covor cu opincile, in fata iconostasului se opri si saluta pe sfinti cu mare infrangere, aplecandu-se adanc, cu mana dreapta pana la pamant. Facandu-si cruci repetate, isi murmura gandul care o ardea. Trecu la sfesnice si aseza faclioarele de ceara pe care le adusese de acasa invalite in naframa. Cu naframa aceea batuta in fluturi de aur trecu la icoana cea mare si mai de capetenie a manastirii, catra care avea a-si spune ea nacazul indeosebi. Sfanta Ana o privi dintr-o data prin fum de lumanari si munteanca ingenunche si-i saruta mana. Stand umilita si cu fruntea plecata, ii darui naframa, c-un ban de argint legat intr-un colt, si-i spuse in soapta taina ei. Ii spusese si visul; si ceru raspuns. I se dadu sfintei cu toata fiinta, ca o jertfa ranita, si lasa sa cada pe naframa lacrimi. Dupa aceea se ridica fara sa vada pe nimeni si trecu in usa din stanga a altarului, asteptand umilita, cu mainile incrucisate sub sani si cu fruntea inclinata. Auzi un glas bland. Simti ca-i chemata. Deschise privirea spre altar si vazu pe prea sfintitul Visarion. Indata ingenunche si-i saruta poala straiului. El isi puse mana pe crestetul ei. Era un ieromonah batran si uscat, cu barba alba.
— Parinte, am venit pentru intrebare si sfat Sopti ea.
— Te-ai inchinat sfintei Ana?
— M-am inchinat.
— Asteapta Ii hotari parintele arhimandrit. Ea ramase in neclintirea ei, asteptand. Dupa sfarsitul sfintei slujbe, monahul ii porunci sa vina dupa dansul. Sui treptele la staretie si mai astepta o vreme intr-o odaie nalta, cu canapele, mese si alese podoabe. Un parinte staret e ca s-un boier mare Incuviinta ea, fara a indraznira se aseze. Veni prea sfintitul Visarion. O intreba de unde-i. Isi aducea aminte ca a mai vazut-o la sfanta manastire cu sotul ei.
— Da, sfintite parinte; atuncea am venit cu barbatu-meu pentru o boliste care daduse in oile noastre la camp. Si sfanta Ana ne-a izbavit. Acuma, sfinte parinte, am venit pentru sotul meu, care s-a prapadit. S-a dus dupa o cumparatura de oi. A plecat pe la Samedru, si nu s-a mai intors. Povesti parintelui Visarion toate, cu vorbe cam multe. Batranul o asculta, dand incet din cap. Era trudit; ii era somn; insa o asculta cu bunavointa.
— Ai dat de veste la stapanire?
— Care stapanire? La noi nu este nici prirnar, nici jandar. M-am plans numai parintelui Danila. S-acuma am venit si m-am jaluit sfintei Ana.
— Bine-ai facut, nevasta. S-asteptam. Sfanta Ana are sa puie cuvant la scaunul imparatiei celei mari. Iar in acelasi timp dumneata du-te la stapanirea pamanteasca in Piatra. Du-te la politai si la prefect si spune-le intamplarea, ca sa faca cercetari.
— Inteleg, raspunse Vitoria; m-oi duce si la dansii, dar nadejdea mea cea mare e in alta parte.
Sus In jos
http://indira.forumz.ro/
Bubbles.ZuZu
Raj/Rani
Raj/Rani
avatar

Zodia : Varsator
Mesaje : 11525
Stare de spirit : mereu zambareata

MesajSubiect: Re: Baltagul   16/7/2011, 14:14

Cap 5



Noaptea aceea, a privegheat intr-o odaita de sub staretie, dupa ce a stat multa vreme de vorba cu femei venite din locuri departate, intr-un tarziu, ele s-au dus la culcusurile lor. A intrat Gheorghita si s-a lasat intr-un cot pe-o laicioara: A adormit indata, parca ar fi trecut spre alt taram intr-o imparatie fericita. Ea ramase singura, subt candela si subt icoane, gandindu-se atintit ce are de facut a doua zi. I se parea lucrul cel mai greu, sa gaseasca anume ulita dintre atatea de multe, si, pe acea anume ulita, anume casa cu mai multe randuri, in toate odaile sed la mese oameni cu condeiele dupa ureche si scriu. Iar intr-anume odaie sade cel care-i mai mare, primar, ori prefect, ori politai. Se uita incruntat si-i gras si barbos. Tot isi scoate ciubucul din gura si racneste la cei mai mici. Cand il aud, cei de prin odai pleaca fruntea si scriu mai harnic, tragand cu coada ochiului unul la altul si facandu-si semne. Acolo vra sa zica e stapanirea imparateasca. S-asa in toate targurile sunt slujbasi, primari, prefecti si politai, pana la Bucuresti; si la Bucuresti sta pe tron regele si da porunci tuturora. Bun lucru neaparat, sa fie asemenea randuiala; toate sa se faca dupa porunca si sa se scrie ce s-a facut. Asa se cunoaste prin targuri cine cumpara vite si cine vinde, si care incotro se duce. La Dorna de-asemeni, Nu-i ca in sus pe Tarcau, unde oamenii traiesc cum au apucat si cum ii taie capul. Daca faptuieste unul o pozna, ori o moarte de om, se duce prin stancile muntilor si se hraneste cu zmeura ca ursii, pana ce-l alunga la vale iarna Atuncea-l prind oamenii, il leaga si-l dau pe mana stapanirii devale. Adevarat ca pana la nacazul acesta care s-a abatut asupra casei ei nici nu i-a pasat si n-a avut nevoie de nici un fel de slujbas al mariei sale. Si-a vazut de gospodarie si de oi; a vandut branza, a dat in mana perceptorului vama si birul
— s-atat. Si chiar asta era mai mult treaba omului. Nechifor Lipan le cunostea pe toate si stia orisicand la ce usi sa bata si la ce slujbasi sa se infatiseze, caci el umbla din tinereta in tara cealalta de devale; ea insa, ca o femeie, ramasese in salbaticie. O ajungea mintea ce are de facut, insa fata de o lume necunoscuta pasea cu oarecare sfiala. Dupa rasaritul soarelui, a doua zi, a fost in Piatra. Targul il mai vazuse, la iarmaroace; insa il stia dinspre alte parti, a imbulzelilor de lume, a petrecerilor, a crasmelor unde-i batelistea muntenilor. Poposi cu flacaul la un han stiut. Au poftit carne fripta la gratar si pane alba s-au baut o garafa de vin. Cum a deschis gura sa intrebe, Vitoria a aflat indata unde poate gasi pe domnul prefect. Asupra unei trebi care s-a petrecut in afara de targ, in hotarele tinutului, numai prefectul are putere. A lasat sania cu flacaul la han si s-a dus singura. A nimerit. Daca ai gura sa intrebi, nimeresti orisiunde. A gasit o casa mare si frumoasa cu mai multe randuri. S-a simtit indata cu inima linistita cand a vazut umbland pe acolo oameni imbracati ca si prin partile ei. I-a intrebat, i-au spus ca acolo sunt si judecatoriile unde se judeca pricinile. Si acestea le stia de la Nechifor Lipan, dar se apropia intaia oara de ele. S-a suit sus la randul al doilea, pe trepte largi. A intrebat-o un aprod batran pe cine cauta. Cauta pe domnul prefect
— Tare bine; s-astepte pana ce i-a veni randul. Asteapta, isi face socoteala in minte cum sa spuie, cu vorbe mai potrivite, intamplarea. I se inegureaza privirile cand intra intr-o odaie frumoasa si scumpa. Prefectul nu-i nici barbos, nici nu fumeaza din ciubuc, nu-i nici incruntat. E un barbat tanar, cu obrazul ras, cu parul scurt, pieptanat in doua parti. Cu straie cernite. Dar zambeste, caci n-are grijile ei. Fara a se misca din locul lui, se uita la munteanca. Isi potrivise in graba casanca de matasa, isi lepadase cojocul. Nu mai era tanara, dar avea o frumuseta neobisnuita in privire. Ochii ii luceau ca-ntr-o usoara ceata in dosul genelor lungi si rasfrante in carligase. Simtindu-se admirata, femeia isi regasi indata infatisarea pe care o avea cand se uita in oglinda, c-o lumina abia simtita de ras.
— Despre ce-i vorba, nevasta? Ce vant te-aduce? intreba omul stapanirii. Se juca, privind-o, c-un cutit de os.
— Nu m-aduce vant bun, domnule prefect. Mi-a plecat sotul de-acasa acu saptezeci si trei de zile si inca nu s-a intors. S-a dus la Dorna dupa niste oi. Nu mi-a scris, n-am aflat stire de la nimeni. Stau asa; il astept si nu vine.
— De saptezeci si trei de zile? E cu putinta? S-a dus sa cumpere oi? Avea bani?
— Avea; ca sa plateasca ciobanilor de la Rarau.
— Si n-a dat nici un semn?
— Nici unul.
— Atuncea l-au pradat hotii si l-au rapus.
— Alta nu poate fi Sopti munteanca, lovita in inima; asa imi arata si visul pe care-l am intruna.
— S-ar putea sa fie si altceva.
— Intr-adevar, poate sa se fi oprit la o casa straina. Acuma as dori sa fie asta. Prefectul clatina din cap, privind-o putintel piezis. Avea un spasm de plans, pe care-l inghiti indata. C-un deget lepada pe rand lacrimile din ochi.
— Trebuie sa dau ordin ca sa se cerceteze, vorbi el cu bunavointa. Sa-mi faci o plangere si sa mi-o aduci. Femeia dadu din cap de sus in jos.
— Ai inteles?
— Am inteles.
— Sa pui pe un slujbas de-aici, ori pe un avocat, sa ti-o scrie; sa-i lipesti timbru, si sa mi-o aduci ca sa scriu pe dansa rezolutia. Munteanca iar dadu din cap.
— Ai inteles?
— Am inteles.
— Nu fi prea suparata; inca nu stim nimica.
— Ba eu stiu, raspunse deodata intunecata munteanca. Ii sta s-asa bine. Omul stapanirii trase un chibrit si-si aprinse tigara. Vitoria se inclina din umeri; se intoarse; pipai clampa si iesi. Era ametita. Nimene pan-acuma nu-i deschisese lumina inspre locul acela de intuneric, care se cheama Dorna. Desi stiu, icoanele tac. Iata, dintre oameni, slujbasul regelui a fulgerat un cuvant, care-i adevarul. Acest cuvant statea si-ntr-insa, numai nu indraznea sa-l scurme. Pe Nechifor l-au rapus raii. Isi ridica in brate cojocul de langa usa si se uita in juru-i. Nu vedea bine din pricina lacrimilor, isi sterse genele de blana aspra. Aprodul cel batran si de treaba o observa in tacere, scarpinandu-si cu aratatorul manii stangi barbuta alba. Cu dreapta stapanea clampa de la usa domnului prefect.
— Ce mai vrei, nevasta? Poate ai nevoie de ceva.
— Am nevoie, sa-mi scrie careva o jalba.
— Se poate, de ce nu? Ce fel de jalba? Pentru care pricina?
— O jalba, despre omul meu care s-a dus pana-ntr-un loc si de atuncea a trecut vreme si nu s-a mai intors.
— Nu-i usor lucru; dar se poate face. Eu ti-as putea gasi un om mester, dar trebuie sa ma duc sa-l caut. Slujba mea aici e una si pentru asta ma plateste statul, iar ca sa caut ce-ti trebuie dumitale, e alta slujba. Vitoria il privi zambind:
— Socoti, mosule, ca eu nu cunosc ce am de facut? stiu eu ca trebuie sa-ti dau de-un pahar de vin pentru o slujba mare ca asta. Sa nu te superi, dar, mai mult de cinci lei de hartie nu ti-oi da.
— Bine, dar celui ce scrie jalba se cade sa-i dai mai mult.
— Aceluia i-oi da zece.
— Dar pentru timbru?
— Oi da si pentru timbre zece. Trebuie lipit pe jalba.
— Bine, ma duc s-aduc pe mester. Cum ti-a scri-o el, poate sa ceteasca si Voda si sa lacrameze. Are acesta jalbar o intorsatura de condei cum nu se mai afla; atata numai ca-i mare betiv, trebuie sa-l caut la crasma. Da dumneata ma astepti aicea, nu te clintesti si pregatesti gologanii. Batranelul ii dadu intai ocol, ca si cum ar fi vrajit-o, ca s-o fixeze. Apoi lasa clampa si cobori treptele, depanand repede din picioare. Vitoria isi relua infatisarea incruntata si dusmanoasa. Veni jalbarul, cu cizme lustruite, cu varguta alba si cu nasul ros. N-avea palton; umbla fudul fara haina aceasta de prisos. Se arata dispretuitor cand auzi ca-i vorba numai de zece lei pentru o lucrare care cere mare pricepere si iscusinta. Vitoria fugea cu ochii ei iuti de la mosnegel, care luase iar in stapanire clampa, la nasul omului fudul, si-si subtie buzele cu indaratnicie. Lasa aprodului pretul pe care i-l hotarase, ca sa nu mai fie vorba si sfada in loc strain, isi trase pe maniei cojocul si scobori treptele pana in ulita. Dintr-o data luase alta hotarare. S-a duce la un avocat, om cu mai mare stiinta de carte. Ori a pune in sat la Magura pe parintele Danila sa scrie. Nu poate sa fie pe lume scriitor mai dibaci decat parintele. Pe urma parintele stie toate cum au fost si le-a spune cu adevarat, insa daca nu-i multa indoiala ca Nechifor Lipan ar fi fost rapus de hoti, atuncea la ce foloseste jalba? Cine mai poate gasi pe-un om zvarlit cu capu-n jos intr-o fantana? Asta era apa cea neagra din asfintit. Daca nu s-a mai aflat stire, daca n-a mai venit veste nici despre mort, atuncea lotrii l-au pravalit in fantana, intr-asa imprejurare, adevarat ca nimenea nu poate descoperi lesul mortului, daca nu-i o lumina de sus care sa arate. De-aceea tot la sfanta Ana de la manastirea Bistrita, cata sa-i ramaie nadejdea. Vointa sfintei a fost ca astazi sa-i vie o intelegere. Dupa aceasta intelegere sfanta ii va hotari intr-un chip oarecare pe unde trebuie sa mearga si cum trebuie sa caute.,
— Unde te duci, nevasta? intreba omul cel sprinten imbracat, atingand-o cu varguta. Ea se opri si se intoarse asupra lui.
— Ma duc unde mi-i voia. Intinde mana sa-ti pun intr-insa hartiuta asta ca si a mosneagului, si intoarce-te repede de unde vii, ca sa nu te injunghie vreo raceala.
— He!
d-apoi pentru atata mi-am lasat eu actele si scrisorile? Crezi c-asa merge treaba?
— Du-te degraba ca-i frig Il sfatui munteanca razand. Omul se opri, mormaind o sudalma impotriva unei asemenea muieri cu toane. Asta-i o disperata, o categorisi el si vari in buzunar hartia de cinci lei. Grabind spre han, Vitoria simtea cum o umplu ganduri si hotarari nebiruite. Toate ii veneau fara indoiala de la locul unde ingenunchease si unde ceruse cu durere izbavire. Parca intrau intr-insa odata cu intepaturile fulgilor care o biciuiau, repeziti de vant dintr-acolo. Drumul acela la sfanta Ana si la Piatra i-a fost de cel mai mare folos. Avand intr-insa stiinta mortii lui Nechifor Lipan si crancena durere, se vazu totusi eliberata din intuneric. Cum ajunse acasa isi lasa numai o zi de odihna, apoi incepu a pune la cale indeplinirea unor hotarari mari. Toate erau in dosul ochilor acelora aprigi si ieseau una dupa alta. S-a dus la parintele Daniil Milies ca sa puie la cale jalba catra stapanire.
— Parinte Danila, i-a spus ea cu umilinta, eu nu ma pricep cum ar trebui intocmita asemenea jalba, dar sfintia ta stii toate si tare te rog sa pui intr-insa, ca piper intr-o mancare, toate nacazurile care ma ustura. Sa spui asa, cum tot am asteptat degeaba, doar-doar or intelege slujbasii sa umble si sa caute
— Bine; am sa scriu, Vitorie. Stiu eu ce sa spun.
— Atat am vrut; pe urma faca ei ce-or sti; ca eu n-astept de la dansii sprijin.
— Ai dreptate; cel mai mare sprijin trebuie sa-l asteptam de la Dumnezeu.
— Da. Dupa ce trimet jalba, imi ispravesc toate cate am de ispravit si m-oi duce singura la Dorna. Am si primit eu hotarare in inima mea. N-am sa mai am hodina cum n-are paraul Tarcaului, pan ce l-oi gasi pe Nechifor Lipan.
— Atuncea de ce sa mai scriu jalba?
— Asa, ca sa fie; sa stie si altii cat mi-i de neagra inima. Mai am cinci vineri, si pan-atunci vand ce am si strang banii care-mi trebuie; ma spovedesc si ma impartasesc. Dac-a intrat el pe celalalt taram, oi intra si eu dupa dansul.
— Poate pan-atuncea vine vreo stire.
— Parinte, asta n-o mai cred. Adevarul s-a dat pe fata si l-am primit de la obraz sfant. Cuvioasa Ana numai cat s-a uitat la mine si m-a strapuns pana-n inima. De la dansa mi-au venit si hotararile de-acuma.
— Bine, Vitorie; daca crezi, du-te. Asta-i datoria ta.
— Iau cu mine si pe baiet; sa am alaturi o putere barbateasca. Mani dau faurului o bucata de fier sa bata din el baltag si sfintia ta vei face un bine, sa-l blagoslovesti.
— Oi face si asta. Dar ai cugetat ca ai sa umbli drum lung si acolo ai sa intarzii? Ce faci cu fata?
— M-am gandit si la asta. Am o sora a mamei mele calugarita la manastirea Varaticului. Dintre toate surorile mamei, ea traieste acolo, si o cheama Melania. Pun intr-o zi pe fata in sanie cu zestrea ei si ma duc s-o lepad la sfanta manastire, la picioarele matusei mele maica Melania.
— Iti ramane gospodaria asa, de izbeliste.
— Sa ramaie, parinte, c-o intocmesc eu la loc. Las in sama lui Mitrea doua-trei capete de vite, si-i spun asa: Tu, mai Mitre, sa ai grija de ele si alta sa nu faci decat sa dormi pana ce m-oij intoarce eu.
— Asta are sa-i placa mai mult decat orice.
— Parca Dumnezeu l-a ingaduit in lume pentru altceva? Fiinta asta, parinte, a fost ca o pedeapsa a mamei care l-a nascut. Cine stie cu ce-a pacatuit impotriva lui Dumnezeu ori ai sotului ei!
si-a viclenit si si-a apasat barbatul la greu, ori i-a pangarit asternutul, ori a facut asupra lui farmece. Dumnezeu i-a dat pe Mitrea. De-asa dar s-a bucurat, a inchis ochii si a pierit. Iar eu duc spre sotul meu flacau mandru si voinic. Asta-i dragostea noastra din tinereta pe care i-am pastrat-o ca pe un ban bun. Astfel fiindu-i hotararile, a facut fara nici o schimbare intocmai asa. In ziua de fevruarie 27, praznicul cuviosului parintelui nostru Procopie, a incarcat in sanie zestrea Minodorei. Fata si cu dansa s-au asezat deasupra si Gheorghita a piscat calutii cei pagi cu sfichiul biciustei. Copila plangea in pumni; iar obrazul maica-sa parca era un portret neclintit. Abia dupa ce a fost iesit din sat pe vale, s-a miscat. Si-a facut semnul crucii rasucindu-se catra soare.
— Fata, a vorbit ea fara suparare; tu sa nu fii proasta si sa nu te bocesti pe tine. Astazi e o sfanta luni si incepem indeplinirea hotararii.

Sus In jos
http://indira.forumz.ro/
Bubbles.ZuZu
Raj/Rani
Raj/Rani
avatar

Zodia : Varsator
Mesaje : 11525
Stare de spirit : mereu zambareata

MesajSubiect: Re: Baltagul   16/7/2011, 14:14

Cap 6




Joi, in 9 martie, parintele Daniil a facut frumoasa slujba la biserica pentru cei patruzeci de sfinti mucenici din Sevasta. Dupa geruri lungi, asta era intaia zi de moina. Stresinile picurau si soarele imprastia de deasupra Magurii, pe omaturi, o stralucire orbitoare. Corbi falfaira spre albastrime din brazii rapilor si pe urma se intoarsera cu zboruri invaluite si croncaniri, ca sa sparga cu clonturile si sa bata cu aripile ouale inghetate in faur. Vitoria dusese cu Gheorghita frumoase daruri la biserica: colaci, coliva, untdelemn si vin. Asupra lor aprinsese cu mana ei faclii. Pe urma se inchinase la toate icoanele si se oprise in preajma altarului. Parintele Daniil i-a dat sfanta impartasanie. A inchis ochii simtind o racoreala de roua in cerul gurii si-n toata fiinta si a ingenuncheat. Nimeni, dintre poporanii de fata, nu cunostea intelesul acelei impartasanii. Se curatise de orice ganduri, dorinti si doruri in afara de scopu-i neclint. Murmurele si cantarile slujbei ii ajungeau ca valuri line la urechi. Platise parintelui trei hartii de cate douazeci, ca sa se roage si pentru calatoria ei. In adevar, preotul, intre celelalte chemari si rugaciuni, a inaltat glas pe care tot numai ea singura l-a inteles, patrunzandu-se de el pana in fundul fiintii. Si inca ne rugam pentru cei calatori Inalta frumoasa cantare parintele Daniil Milies. Vitoria suspina, batu metanie sarutand lespedea de piatra si se inalta in picioare. Pentru dansa slujba era ispravita. Facu semn lui Gheorghita cu ochiul. Puteau sa plece. Mai aveau in ziua aceea o multime de trebi si daraveruri.
— Bate vant cald, zise ea intrand acasa. Se cunoaste ca purcede zodia primaverii.
— Poate s-avem vreme buna pe cale, raspunse feciorul.
— Ehe, Gheorghita, calea noastra-i lunga s-au sa ne mai bata viscole, caci trebuie sa vie asupra lumii omatul mieilor s-al cocostarcilor. Pan ce ne-ntoarcem noi, se pot intampla multe. Flacaul clati din cap, fara sa raspunda. Mama lui hotara plecarile si intoarcerile. Se vede ca hotara si vremea. El n-avea decat sa se supuie.
— Asculta, Mitre, grai gospodina catra argat, eu am a pleca putina vreme de-acasa.
— Inteleg eu asta, raspunse Mitrea razand. Te duci s-aduci pe stapan de pe unde-i steclesc ochii si petrece.
— De unde stii tu asta?
— Am aflat si eu. Vorbesc unii si altii prin sat. Zic c-ar fi bine sa iei s-un capastru, ca sa-l aduci mai usor. Daca purcezi astazi, apoi pana duminica esti inapoi. Sa n-ai nici o grija, ca pazesc eu casa.
— Apoi se-ntelege, incuviinta stapana. Eu am in tine toata nadejdea. Unde pui tu mana, pune si Dumnezeu mila. Cat om lipsi noi, tu sa stai acolo intre vite si sa dormi. Te scoli si le duci la adapat, le pui sub bot mancare si iar te culci. Sa nu uiti sa mananci si tu, ca sa nu-ti slabeasca puterile. Vaca cea cu manzat mai are oleaca de lapte. Mulgi si bei. Iar manzatului leaga-i ragila cea cu cuie pe bot, ca sa impunga pe ma-sa cand a nazui sa suga, si ea sa-l bata si sa-l alunge. Vra sa zica cu laptele manzatului si cu faina din sac si cu ce ti-am mai pus eu acolo, o duci tu aceste trei zile.
— Apoi oi face si eu economie.
— Se-ntelege; nici nu m-astept la risipa de la un gospodar asa ca tine. Iar daca eu intarzii cumva si luni si tu ai vreo nevoie, sa stii ca am spus o vorba parintelui Danila. Sa te duci pe la dansul.
— Ce sa fac la parintele Danila?
— Ti-a spune el; iar tu s-asculti. Pasind in casa, isi lepada langa vatra cojocelul. Apuca clestele, risipi spuza si cladi pe carbuni aschii de brad. Dadu fuga dupa apa; aseza ceaunul pe pirostrii. Puse intr-un harb de ceaun la sfarait slanina si bucati afumate de porc. Lasa asta si incepu a scoate si a cladi pe coltul patului poclazi si scorturi. Gheorghita o privea cu aceeasi mirare pe care o avea de catava vreme pentru maica-sa.
— Ce te uiti asa la mine? zise Vitoria zambind. Acestea si cu altele ai sa le pui desara pe saniuta si ai sa le duci pe intuneric pana la parintele Danila. Raman in sama cucoanei preutese Aglaia. Acu vina si mananca. Rastoarna mamaliguta pe fund; .ad-o la masuta si te asaza. De mani, nu mai avem tihna asta. Cat om umbla s-om cauta, mancarea noastra are sa fie din pumn si in picioare. Flacaul incuviinta si asta, in tacere. Ca sa-si plateasca lipsuri viitoare, inghitea felie dupa felie si intingea in topitura bucati mari de mamaliga pe care le captusea apoi cu branza. Abia intr-un tarziu baga de sama ca maica-sa sta in fata lui cu bratele incrucisate si-l priveste, fara sa se atinga de mancare. Daca-i intr-adevar vrajitoare, cugeta el, apoi eu mananc si ea prinde putere. Femeia stranse blidele repede, le opari si le randui pe polita. Dupa ce aseza cea din urma strachina, intoarse capul. Afara, in batatura, oameni se scuturau de omat. Isi potrivi in pripa broboada si deschise. Gheorghita ramase neclintit la locul lui, ca sa vada ce mai este.
— Bucurosi de oaspeti? intreba parintele bocanind cu cizme mari in tinda.
— Bucurosi. Ma rog dumneavoastra sa poftiti. Sarutam dreapta, parinte. Dupa preotul Milies, intra domnu Iordan, crasmarul. Dupa domnul Iordan, isi feri capul, ca sa nu se paleasca de pragul de sus, un negustor nalt si subtire imbracat in straie nemtesti. Avea barba si mustati taiate rotunjit si tapos, parca-si pusese pe jumatate de obraz o masca de arici ros. Stropituri marunte de aceeasi coloare ii patau partea neblanita a obrazului, isi trase si el din cap caciula si pofti gazdei buna-ziua. Femeia aruncase o privire repede de sus in jos si de jos in sus asupra lui. Apoi intreba, ferindu-si capul:
— Dumnealui e negustorul?
— Dumnealui, raspunse domnu Iordan.
— Eu is cunoscut si prietin al sotului dumitale, intra deodata in vorba omul cel nalt, uitandu-se in juru-i si cautand loc sa se aseze, in casa unui prietin eu am sa ma asez chiar daca nu ma pofteste nimeni, dar dupa parintele Daniil. Intai sa se aseze parintele si pe urma am sa sed si eu. Eu, nevasta, tin dugheana, crasma si han la Calugareni. Acolo este totdeauna loc de popas pentru domnu Nechifor Lipan. Gaseste o mancare buna, un pahar de bautura s-un pat de hodina.
— Dumneata esti domnu David?
— Eu sunt domnu David. Am luat bani de la domnu Nechifor Lipan; dar i-am si dat, pe marfa. Eu i-am fost totdeauna cel dintai musteriu al lui. Si, as putea zice, cel mai bun. Rareori trecea mai departe.
— Bine, domnu David. Cand te intorci dumneata acasa, la Calugareni?
— Ma intorc mani, cu marfa pe care am s-o cumpar.
— Atuncea de-aici pana la Calugareni om merge tovarasie.
— Om merge, de ce sa nu mergem? Tovarasia e mai buna decat singuratatea. Dumneata ai vreo treaba la Calugareni?
— Am, ceva mai departe. Negustorul voi sa mai intrebe ceva. Apoi se opri, privi in juru-i si tacu.
— Marfa-i in odaia cea mare de dincolo, incepu iarasi cuvant gospodina. Flacaul meu a insemnat pe hartia asta cate burdufuri de branza si papusi afumate si piei de miel mi-au mai ramas. A scris si pret, dupa ce m-am sfatuit cu parintele si cu domnu Iordan. Am lepadat ceva, ca sa nu fie vorba. N-am eu curaj acuma sa ma negutez. Dumneata cercetezi si numeri marfa si-mi pui banii pe masa. Negustorul privi petecul de hartie; tacu. Inchise dintr-un ochi. Intoarse pe celalalt spre domnu Iordan
— insa el cerceta foarte atent pe gospodina locului.
— Dumneata ai nevoie de toate paralele? Sa ti le pun aicea pe masa?
— intocmai asa. Altfel intarzii o zi, ca sa ma duc cu marfa la Piatra.
— Poti sa intarzii si doua zile.
— Se poate.
— Eu zic ca se poate sa fie si trei. Pe care negustor l-ai vazut dumneata lepadand banii asa, dupa porunca? Eu vreau sa vorbim, sa ma conving ca marfa imi convine, ca pretul nu se mai poate scadea; sa numar banii si sa constat daca am cat trebuie. Un negustor se cade sa simta ca-i negustor. Dumneata vrei ca la regele Pret fix.
— Cum ai spus?
— Pret fix.
— Asa vreau eu, domnu David. Fa o bunatate si treci dincolo cu baietul si cu domnu Iordan si cerceteaza marfa. Cantareste, socoteste. Daca dumneata esti domnu David despre care-mi vorbeste barbatu-meu, apoi stiu ca ai castigat destul de la dansul. Mai castiga acu si de la mine. Asta e meseria dumitale, ca un negustor ce te afli.
— Cateodata am pierdut.
— Atuncea nu esti bun negustor.
— Am castigat alta data. Bine, sa fie cum spui dumneata. Ana sa vad s-am sa socotesc. Ai sa mai lasi ceva si facem targul. Domnu David a cercetat indelung marfa. A trecut apoi cu domnu Iordan afara si s-a sfatuit cu el. Isi mangaia cu mana stanga ariciul de pe obraz si cu dreapta suna niste chei in buzuf narui adanc al mantalii de aba roscata.
— Sa-ti spun ceva, domnu Iordan, sopti el venind aproape langa umarul crasmarului, si inchizand ochiul drept; daca n-as fi ovrei si insurat, si munteanca asta n-ar avea sot, intr-o sapt tamana as face o nunta. M-ar cununa parintele Daniil. Am luat marfa si ti-am dat dumitale comisionul de care mi-ai scris. Dupa ce negustorul a numarat hartiile de banca si le-a pus clit pe masa, Vitoria le-a ridicat cu atentie si le-a mai numarat si ea o data. Treizeci si opt mii de lei. Le-a invalit in jumatate din gazeta din care le scosese domnu David, le-a varat in tasca ei de piele, a strans cataramile si a poftit pe parintele Daniil sa-i tie tasca pana a doua zi dimineata. Gheorghita urmarea cu mare luare-aminte toate vorbele si purtarile maica-si. Ii placea; dar se mira. Ar fi vrut s-o intrebe de ce da popii banii. Se teme sa n-o prade careva la noapte. Descoperind acest adevar, se veseli si incepu a rade singur. Oaspetii plecasera.
— Apoi n-am eu baltagul pe care mi l-a blagoslovit parintele? intreba el.
— Acela-i pentru altceva, raspunse Vitoria. Catra asfintitul soarelui, negustorul a venit cu sania-i larga, cu doi caluti roibi, si a incarcat marfa. Cele din urma raze lucira in turturii de gheata ai stresinei, apoi in albastrul inalt al cerului. Era liniste si fumurile satului suiau drepte in vazduh. Gospodina facu paturile devreme. Gheorghita ii lasa cuvant ca se duce in sat pana la cantarea intaia a cucosilor. Avea el de facut inspectie la o claca de scarmanat. Vitoria stinse opaitul si ramase in intuneric, dar nu adormi indelunga vreme. Cand se trezi, auzi sunand vantul dinspre amiaza in cercevelele ferestrei. Acel sunet cu ciudate modulatii era intovarasit de un racnet intaratat si ragusit. Cunoscu numaidecat glasul lui Mitrea. Sari din pat si-si cauta incaltarile. Apoi isi vari nasul in geam. Se retrase si desprinse cu luare-aminte din cui pusca cu doua tevi, care sta atarnata de curea pe parete, asa cum o lasase Nechifor Lipan. Ii pipai otelele si trase cucoasele. Trecu, numai in sumaies, la usa de-afara. Atuncea auzi mai deslusit strigatul lui Mitrea. Daduse la vite o dihanie. Toti canii din imprejurimi se desteptasera si zapaiau. Trase zavorul. Cand deschise, auzi si glasul lui Gheorghita, amestecat cu al argatului, intinse pusca spre stresina si slobozi un foc. In clipa, din cornul de din dos al casei se desprinsera doua umbre omenesti, si se departara in fuga, mistuindu-se in intuneric spre padure. Oamenii de la cele mai apropiate gospodarii soseau intr-ajutor cu zvon. Unii rupeau si desprindeau razlogi din garduri. Mitrea povestea ca pe-o minune intamplarea. Cum lupul sarise peste tohoarca lui si nazuise la scroafele din fundul surii. Si cum dintr-odata s-au sculat cu manie scroafele asupra lupului, clefaind si palindu-l cu sfarlele, pana ce-a avut el vreme sa puie mana pe par. Avea el un par greu de corn, pe care il tinea langa dansul pentru nevoi de acestea. Cand i-a tras una, lupul a facut hi!
ca un om. Cand i-a mai lepadat una, gata a fost. Cum l-au vazut pe o coasta, cei doi dulai au si fost cu coltii in beregata lui.
— Dar de ce racneai asa, daca l-ai doborat? intreba Vitoria.
— Mi-a fost frica tare marturisi razand Mitrea si pali cu botul opincii in lesul lupului. Femeia se uita pe ganduri la dihania zdrobita si-n juru-i urmarea in inchipuire umbrele care-i statusera ca o primejdie aproape, intoarse ochii spre stele, simti sub sumaies vant cald; si in toate intelegea semne, inca nedeslusite. Cum trecu in casa, aprinse gazornita si puse pe flacau sa incarce iarasi pusca. Acuma se vedea ca trebuie sa ieie cu dansa arma aceasta a-lui Lipan. Cine stie ce pusca va fi fiind!
Poate-a lovit candva om; de aceea-i scurtata cu pila, hoteste. Lipan o cumparase demult, de la un pribeag, si o tinea pentru vremuri de primejdie. Deci trebuia sa i-o duca cu mana ei. Nu mai simti nevoie sa se hodineasca. Se incalta cu opinci si-si aseza in desagi straie de schimb si ciubotele. Tarnitele cu poclazile, pentru calutii cei pagi, erau gata, cu traistile cu merinde aninate de ciochine. Sumanele si cojoacele erau insirate alaturi, indata ce trec cei din urma nouri de omat si vin zilele calde, pot lepada cojoacele la un han pe cale si pot ramanea mai sprinteni.
— Dar cat avem sa stam? intreba, cu nesfarsita-i
— mirare, Gheorghita.
— Nu stam; umblam, pana gasim ce cautam. Alta randuiala n-avem. Nu uita s-ascuti baltagul; ca sa ai mai multa nadejde intr-insul. In zori-de-ziua, vineri in 10 martie, munteanca si feciorul ei au inchingat caii cei pagi s-au incalecat. Au trecut pe la parintele Danila si Gheorghita a adus maica-sa tasca de la cucoana preuteasa Aglaia. Au coborat la crasma s-au trezit pe negustor. Au cerut domnului Iordan rachiu intr-o plosca de lemn. Si cand rasarea soarele, se aflau afara din sat, in lungul paraului, catra apa Bistritei. Pe omaturi moi fasaia austral si cerul era ca floarea de zlac. Gheorghita purta aninat in lat, in dosul coapsei drepte, baltagul. Vitoria potrivise si legase pusca cea scurta dinapoia tainitei. Umblau alaturi inaintea saniei jidovului. Cand izbucni soarele in rasarit catra Bistrita, intai munteanca si pe urma flacaul isi facura de trei ori semnul sfintei cruci, inchinand fruntea spre lumina.

Sus In jos
http://indira.forumz.ro/
Bubbles.ZuZu
Raj/Rani
Raj/Rani
avatar

Zodia : Varsator
Mesaje : 11525
Stare de spirit : mereu zambareata

MesajSubiect: Re: Baltagul   16/7/2011, 14:14

Cap 7




Intr-o vreme, jidovul zise din urma:
— Dumneata, nevasta, dupa, cat vad eu, esti pornita pe lunga cale. Gheorghita ramase inainte, Vitoria isi struni calul si-l potrivi in latura dreapta a saniei, intreba, fara a privi pe negustor:
— De unde stii dumneata asta? ti-a spus ceva domnu Iordan?
— Parca era nevoie sa-mi spuie? Vreau sa zic ca nu-i atat lunga calea, cat cotita. Sa admitem ca dumneata vrei sa te duci la Dorna, ca sa-ti gasesti barbatul. Asta nu-i mare lucru. Te sui intr-o sanie, feciorul dumitale si un om mana caii si te cara la Dorna. Acum, cat mai tine omatul, drumurile-s usoare. Ori, mai degraba, te repezi pana la Piatra, te sui in tren si gata.
— Negustorul are dreptate, clatina din cap Gheorghita, privind inainte.
— De ce am dreptate? rase domnu David. N-am dreptate deloc. Sa zicem ca te duci cu sania. Peste trei zile da un dezghet si nu mai ai ce face cu dansa. Dar poate ai a umbla pe margini de rapa, prin locuri unde au fost stani. Cu sania nu poti face nimic,
— mai ales cand or porni puhoaie. Cu calu, poti trece. Vra sa zica, dumneata ai pornit cu gand sa intarzii, sa cauti, sa umbli cotind. Flacaul vad ca s-a bucurat de tren. In tren esti olog, mut si chior. Eu pana la Dorna vreau sa poposesc la hanuri, ori pe la oameni de prin sate, sa vad, s-aud. Nechifor Lipan poate nici n-a ajuns la Dorna. Femeia asculta, ganditoare.
— Vra sa zica, domnu Iordan ti-a spus ce caut eu.
— Mi-a spus in scrisoare ca este buna marfa de vanzare, ca ai nevoie de parale, ca sa-ti gasesti barbatul. Asara, la crasma, am auzit si pe oameni graind. Dar ei suguiesc, ca oamenii. Ziceau ca Nechifor e dezertor de la nevasta si cand il vei prinde ai sa-l vari in inchisoare. Vorbe. Cand v-ati strans, neamurile lui s-a dumitale, ca sa judecati cazul
— cine a fost de parere s-asteptati atata?
— Oi, domnu David, ofta munteanca; noi n-avem neamuri aici, la Magura. Ne-am dus de la locurile noastre cand eram tineri si ne-am facut aici asezare. Fratii lui Nechifor au umblat tot cu oile. Pe cat am oblicit, au ajuns intr-o iarna cu turmele pana la Cram. S-au asezat acolo, la niste imasuri bogate, langa Marea. Zice ca sa vie inapoi dupa vreo cincisprezece ani, numai cu asinii, si pe samarele asinilor numai burdufuri de parale. Eu frati n-am avut; surorile mele au ramas departe incolo, dupa alti munti, si nu m-am mai raspuns cu ele. Batranii nostri s-au prapadit si ei. Asa ca aicea traim numai noi si cu copiii nostri. Sfatul meu a fost mintea putina cata o am de la Dumnezeu. Am intarziat asteptand. Ce era sa fac?
— Asa este, incuviinta negustorul. Acum dumneata ai ajuns sa crezi ca a pierit acolo.
— De ce?
— Pentru c-ai pornit dupa el. Altfel, cum ai asteptat pan-acuma, puteai sa astepti si de-acu inainte.
— Si asta-i adevarat. Dar eu n-am cugetat ca s-ar putea sa-l fi lovit hotii pan-a nu ajunge acolo. Avea la el parale cum am si eu acuma. Era indraznet si umbla si noaptea. Eu am hotarat sa nu umblu decat intre rasaritul si asfintitul soarelui si sa ma alatur pe cat oi putea pe langa oameni. Sunt pe lume destui rai, dar se afla si oameni de treaba. Asta-noapte a trimes Dumnezeu o dihanie, ca sa-mi arate pe doi dintre cei rai. Cum v-am povestit la crasma, au nazuit doi hoti la parale. Am inteles ca domnu Iordan e dintre cei de treaba, ca n-a zvonit catra nimeni ca paralele sunt la parintele Danila.
— Hm!
facu Gheorghita razand in sine.
— Asculta, nevasta, relua negustorul zambind si inchizand din ochiul drept. Cu ochiul deschis cata intr-o parte si aratatorul mainii drepte il tinea inaltat spre ochiul inchis. Asculta. Dumneata nu te incurca cu asemenea ganduri. Barbatul dumitale nu-i mort nici pe cale, nici la Dorna. Nevasta isi inabusi un tipat usor de bucurie.
— Stii dumneata asta?
— Nu. Ea isi pleca fruntea.
— Nu pot sti, caci n-am fost cu dansul. Dar ca un om care stau si judec, zic asa, ca toate cele de pe lumea asta au nume, glas si semn. Aicea, in stanga pe deal, se vad sapte case de barne, sindrilite si acoperite de omat. Si prin sapte hogeaguri iese fum. Ele nu striga,
— dar de spus, spun ceva. Mai intai, spun un numar: sapte. Al doilea, spun ca-i iarna si gospodarii stau la vetrele lor si pregatesc mamaliga si topitura. Daca dintr-un hogeag n-ar iesi fum, intelesul ar fi altul. Vra sa zica toate pe lumea asta arata ceva. Ai auzit dumneata vreodata moarte de om sa nu se afle, si les sa nu iasa la lumina? Se duc hultanii si corbii s-arata unde zace un trup lovit de banditi. Apa il da la mal daca-i inecat. Daca-i intr-o fantana vine vreme de seceta si fac picioarele semn celui care se uita intr-insa. Daca-i ingropat, se duce si lupul si scurma. Vra sa zica toate vorbesc: asa le-a randuit Dumnezeu. Toate trec din gura in gura, ajung pana unde trebuie si se afla. Fratii lui Nechifor Lipan, cum ai spus, au ajuns la Cram. E ca si cum ar fi murit. A venit totusi veste despre ei. De la sotul dumitale n-a venit, pentru ca el sta undeva si tine taina. Dac-ar fi pierit, nu se putea ascunde. Eu ti-oi mai spune si alta. Dumneata trebuie sa crezi ca traieste, ca sa ai putere sa-l cauti. Femeia clatina din cap si-si stranse buzele, cu usor dispret.
— Dintre toate cate-mi spui, domnu negustor, eu inteleg ca vrei asa sa ma mangai, ca un om cu inima buna. Sa stii dumneata ca eu am pornit dupa semne si porunci. Mai ales daca-i pierit cat sa-l gasesc; caci, viu, se poate intoarce si singur.
— Bine, zise negustorul si tacu, indemnandu-si caii cu biciusca. Cand ajunsera la Bistrita, soarele batea de la amiaza si stresinile din sat de la Tarcau taraiau, sticlind siraguri de margele vii. Bistrita insa avea pod verde de gheata. Treceau pe el sanii cu butuci, umblau oameni cumpanindu-si topoarele. Numai in gura paraului se afla o toplita, unde bolborosea apa scanteind, ca un cuibar al soarelui. Pe malul celalalt-poposira, ca sa-si hodineasca animalele. Vitoria si feciorul mancara langa desagi. Domnu David isi aduse aminte ca avea treaba la un negustor. Dar de acolo unde avea a se duce se vede ca gasise alti doi-trei negustori cu barbile carora isi amestecase si el ariciul lui ros, impletind intre barbi degetele. Asa cugeta munteanca zambind, asteptand si pazindu-i marfa, intr-un tarziu, domnu David se arata foarte grabit, facand pasi mari cu cizmele-i grele prin omatul moale. Scoase traistile de orz de dupa gatul cailor si puse mana pe bici.
— De-acu mergem, zise el. Am vorbit cu niste jidani de-aice, cum e obiceiul nostru, despre toate cate sunt pe lumea asta. Am aflat pretul cerealelor la Galati si la Hamburg si la Pariz. La Dorna n-a fost nici unul in iarna asta. Ce fel de oameni sunteti voi, ca sa nu va duceti nici unul la Dorna? Iaca, asa suntem noi, niste oameni care nu ne-am dus la Dorna. Bine, atuncea sa va deie Dumnezeu copii sanatosi si s-ajung sa va vad intr-o suta de ani. Da un pahar de vin bun mi-au dat, de ce sa spun ca nu mi-au dat? Cel mai bun vin se face aici la gura Tarcaului, din stafide de la Constantinopol.
— Ai stat cam mult, domnule negustor; noi ne grabim, rasari cu indrazneala Gheorghita.
— Aveti vreme, pana ce s-or topi toate omaturile si s-or scurge toate gheturile acestea, inainte de a vorbi despre toate, am imprumutat halaturi si mi-am facut rugaciunea cuvenita. De-acu sa mergem. Pana la asfintitul soarelui, ajungem la gura Bicazului. Acolo poposim, la un crestin om de treaba, imi am eu oamenii mei. La jidovi ma duc sa beau vin de stafide si sa-i intreb daca nici ei n-au avut treaba la Dorna in iarna asta. Daca n-au avut treaba nici ei, apoi atuncea am sa-i sudui. Au,mers asa in lungul Bistritei la deal, incet, pe drum de moina. Munteanca vedea in tovarasul lor om trimes, caci le era de folos. Avea limba agera si scociora prin toate partile. Popasul de sara l-au facut la Bicaz, la han la Donea. Au ingrijit caii, le-au dat orz, au adus intr-o odaie tarhatul s-au stat de vorba cu femeia de gazda si cu crasmarul pana intr-un tarziu. Nechifor Lipan era pentru ei obraz cunoscut.
— Era om vrednic si fudul, zise Donea hangiul; nu se uita la parale, numai sa aiba el toate dupa gustul lui. Nu l-am vazut de mult. Va fi avand treaba undeva la camp. Ori poate cununa si boteaza in sat la el. Dar cum da primavara, iar s-arata.
— De cand nu l-ati vazut? ispiti munteanca.
— Apoi cam de multisor, cam de asta-toamna. Se ducea in sus; avea bun cal. Domnu David facu semn usurel cu ochiul drept. Munteanca nu mai intreba nimic.
— Dar de ce va interesati? intreba Donea.
— E dator niste parale nevestei acesteia zise domnu David.
— De ce nu-l cautati acasa la el, pe Tarcau in sus?
— Nu-i acasa; l-am cautat si eu. Acu de la dansul de-acasa venim si pana la Calugareni mergem tovarasie.
— Apoi atuncea unde poate fi gasit? Daca nu-i in munte, e la oile lui in balta, la Prut, ori la Jijia.
— Zice ca s-ar fi oprit la Dorna asta-toamna dupa ce-a trecut pe aici.
— Se poate; avea de negutat acolo oi de la niste ciobani. Daca le-a gasit nutret pe loc, se poate sa fi stat.
— Stii ceva, ai auzit ceva?
— N-am auzit nimica. Vitoria ofta si-si freca domol ochii cu palmele, potrivindu-si broboada. A doua zi, sambata, au incalecat iar s-au asteptat pe negustor. Iarasi intarzia. Nu-si scoase sania in drum decat dupa ce incepura a curge stresinile fulgerate de soare.
— De intarzierea asta chiar va rog, prietinilor, sa nu va suparati, se apara el razand. E din pricina tocmelilor noastre, a jidovilor, cu Dumnezeu. Azi e sambata si n-avem voie sa umblam pe drum. Numai daca ne aflam pe apa
— putem merge mai departe, pana unde se ispraveste acea apa. Daca esti pe apa, n-ai incotro. Asa ca Dumnezeu ne-a ingaduit sa ne aflam calatori pe apa. Vazand ca trebuie sa fiu numaidecat desara acasa la Calugareni, am asteptat sa porneasca a curge stresinile si a se topi omatu. Cum a ajuns apa sub sanie, am putut porni. De-acuma tot pe apa merg pana acasa. Vitoria se cruci.
— De unde asemenea randuiala? Ai stat de vorba cu Dumnezeul dumneavoastra?
— Eu nu; dar a stat de vorba cu el un neam al meu de demult, pe care-l chema Moise. Astfel calatoresc eu pe apa pana acasa S-acolo imi iese balabusta inainte cu bratele deschise. Apa ramane afara, si-n casa gasesc vin si mancare calda. Aveti sa gazduiti la mine, daca nu vi-i cu suparare, asa cum gazduia si Nechifor Lipan.
— Pe cat inteleg, ti-a fost de multe ori oaspete.
— Mi-a fost. Are sa deie Dumnezeu sa-mi mai fie. Dupa socotinta mea, ai sa te intorci cu dansul. Au umblat astfel vorbind; au lasat in urma si popasul de amiaza; si pe urma au prins a avea in coada ochiului stang, necontenit, umbra albastrie a Ceahlaului nins. Acuma acolo, in rapi sorite, scot botul din pesteri ursii, fornaiesc la soare si stranuta, in curand au sa bata din aripi asupra molizilor batrani cucosii salbatici s-au sa se lese pe crengi, ca sa ciuguleasca cucuruzi. Paraiele au prins a suna altfel, cu zvon de clopotei, si sar pe trepte de stanca si gheata
—si apar din ele aratari de-o clipa jucand, cu rochiti si horbote de spuma. Munteanca simtea si ea in nari, ca salbaticiunile padurilor, mireasma de apa noua. Era trudita dupa doua zile de umblet calare si c-o simtire de placere la gandul unui culcus moale. La Calugareni, nu departe de Piatra Teiului, isi avea asezare, in dosul unei dugheniti s-a unei crasme, domnu David. I-a iesit inainte sotia, numai in carne alba si-n barbie revarsata, si s-a bucurat c-un glas de cantec. Apoi s-a uitat cu ochi holbati la munteanca, vazand-o ca scoate de dupa sa o pusca scurta hoteasca. Vitoria si Gheorghita au intrat intr-o odaita peste sama de calda. Racaul s-a hranit bine. Munteanca a statut in picioare. A cautat o ulcica si a baut apa cu sete, ca sa stanga o arsita. Pe ferestruica se vedea in amurg Piatra Teiului, singuratica, cu gluga ; de omat in crestet.
— Sotul meu, se indrepta ea catra gazda, mi-a spus odata povestea stancii acestia.
— stiu, incuviinta domnu David, este o istorisire cum ca diavolul ar fi rupt candva, noaptea, piatra asta din varful Ceahlaului s-a adus-o pana aicea in brate, ca s-o lepede in curmezisul Bistritei, sa popreasca apele si sa inece cuprinsul. Dar cum o aducea in zbor, l-a apucat cantarea cea din urma a cucosilor. A lepadat-o si a fugit in pustie, la intuneric, ca sa nu-l fulgere soarele. Dar acestea-s numai vorbe de-a oamenilor.
— Daca se spune, trebuie sa fie adevarat, se impotrivi Gheorghita.
— S-ar putea sa fie adevarat, dar nu-i. Ori diavolul acela avea minte putina. De ce nu s-a intors in alta noapte, sa pravale piatra cu piciorul in Bistrita? Asa, piatra sta aici de pe cand nu erau oameni, nici diavoli; si lui Nechifor Lipan, de cate ori poposea la mine si se aseza la fereastra asta
— ii venea asa un indemn sa se suie deasupra sa faca un semn cu securea impotriva demonului. Totdeauna ma sfadeam cu el si nu-l lasam. Striga ca vrea sa ieie s-un cofaiel de vin cu dansul, si lautarii. Cum auzeau de una ca asta, tiganii fugeau si se ascundeau dupa casa.
— Adevarat, era om cu hartag la chef, se invoi Vitoria. Mie mi-era drag cand il vedeam asa, cu mare coraj. Nu-i putea sta nimeni impotriva. Odata, venind noi de la Piatra, pe cand eram grea cu Gheorghita acesta, ne-au iesit inainte oameni manjiti pe obraz cu funingine. Au ridicat ciomegele asupra noastra si au strigat sa lepadam paralele pe care le avem si merindele pe care le purtam. Se suisera spre noi dintr-o rapa, la un corn de drum, pe inserat. Nechifor avea baltag. Numai si-a lepadat din cap caciula, si-a scuturat pletele s-a inhatat baltagul. Atata a strigat: Mai slabanogilor, eu pe voi va palesc in numele tatalui si va pravalesc cu piciorul in rapa. Aceia au ferit pe dupa niste chitei si s-au dus. De hoti nu se temea: avea stapanire asupra lor. Doar daca l-or fi palit dintr-o lature, prietini, pe furis. Nevasta lui domnu David incepu sa deie din maini si sa vorbeasca intr-o limba straina. Negustorul lamuri:
— Nevasta-mea spune ca numai asa a putut sa-l doboare cineva. Altfel nu. Ii era drag si ei domnu Nechifor. Vitoria isi luneca ochii, c-un zambet subtire, asupra ovreicei. Femeia de gazda mai spuse ceva.
— Zice ca asta-toamna, cand a trecut spre Dorna, era singur si n-avea nici un tovaras. E adevarat ca eu nu l-am vazut. Ma aflam cu marfa la targ. Gazda vorbi iar.
— Zice, lamuri negustorul, ca n-a stat decat putin. A plecat la drum asupra noptii. Vitoria privea pe fereastra in intuneric si cumpanea in sine acele vorbe. Zice ca avea bani asupra lui si l-a rugat sa nu se duca; dar el n-a ascultat-o si s-a dus.
— Se poate, raspunse munteanca stramband si apasand din buze. Gheorghita se lasase pe pat langa soba si adormise cu fata in sus. Femeia de gazda vorbi iar.
— Ce mai spune?
— Zice ca flacaul samana cu tatu-sau.
— Va fi samanand. Dupa ce ramase singura, facu semnul crucii, marunt si de multe ori, asupra usilor si asupra perinei unde avea sa-si plece capul. Apoi se lasa pe un scaunas cu trei picioare, isi cuprinse genunchii cu palmele si statu aplecata, cu privirea-i de umbra atintita in, necunoscutul dinainte-i. Incerca sa-l opreasca pe Lipan si sa-i intoarca spre ea obrazul, ca sa i-l ceteasca. El era insa tot mai in fund. Peste el se revarsau ape de primavara. Afara picurau stresini. Vantul de la sud susuia cu cresteri si coborari.
— Gheorghita, sopti ea asupra vedeniei, sa-mi raspunzi daca esti cu alta. Flacaul se rasuci si deschise ochii.
— Ai spus ceva, mamuca?
— N-am spus nimic, raspunse ea, cu ochii atintiti asupra geamului. El o privi un timp si inchise dintr-o data iarasi pleoapele, furat de dulceata somnului. Vitoria il judeca pe Lipan. Avea ea sa-i spuie multe; si le spunea, fara sa miste buzele si limba. I le spunea din launtru, cu banuieli si suferinti vechi. Altadata il impunsese cu vorbe adevarate pentru placerea pe care o avea, el sa-si abata calul in preajma muierilor si sa poposeasca langa ele. I-l parasera bacii cei batrani, care erau oameni cuminti si iertati de Dumnezeu. Acuma, daca a pierit ii ramasese dator cu acele zambete si cu acele ceasuri. Se implinesc noua ani la Sfantu Gheorghe de cand a sarit ca o gaie asupra lui, sa-i vare cangile in ochi si sub barbie. El o dadea incet la o parte cu bratul si radea. Ea s-a inviersunat mai tare, pomenindu-i de-o rea si de-o sluta de la gura Tarcaului. Acolo-ti faci popasurile si-ti cheltuiesti averea, il impungea ea cu vorbe indesate, si iar isi raschira cangile. Atuncea el intai a lovit-o. Pe urma a cuprins-o la piept s-a strans-o peste brate. Ea a tacut deodata, ca si cum ar fi murit. I s-a lipit cu fruntea subsuoara. A asteptat dezmierdarile ca o ticaloasa. Acu sapte ani a lovit-o pentru alta. Intr-un an au fost ochi negri; intr-altul niste ochi albastri de nemtoaica, intelegea ea intr-o privinta ca, pentru un barbat ca dansul, acelea-s petreceri
— cum bei un pahar de vin, ori cum rupi o creanga. Ea era deasupra tuturora; avea intr-insa o putere s-o taina, pe care Lipan nu era in stare sa le dezlege. Venea la dansa ca la apa cea buna. Nu poate fi nici ovreica; nici unguroaica cu ochii verzi. El tot cazut undeva trebuie sa fie. Il mai chema o data cu toata fiinta, iertandu-l pentru orice, si Nechifor Lipan nu-i raspunse. In dimineata de duminica incaleca trudita si cu ochii cerniti. Asculta privind in alta parte felurite sfaturi ale negustorului. Rasari atenta numai la socoteli si recomandari de parale.
— Asta-i bine, incuviinta ea. Sa-ti platesc pentru gazduire. Sa-mi dai bani marunti de cateva mii, ca sa-i am la indemana. Nu vreau sa se simta ce am cu mine, ca sa nu ispitesc pe nimeni. Dac-ar fi paralele mele, n-as zice nimica. Mi le ia si pace buna!
Dar is paralele lui.
—A cui? Ea raspunse tot din launtru, fara vorbe: A lui Lipan; a mortului, dar raspunse numai pentru sine. Primi paralele marunte, le lega Intr-un colt de naframa si batu cu calcaiele in pantecele calutului pag. Au umblat pana la Farcasa pe soare. Cand au intrat in sat la Farcasa, deodata s-a pravalit de pe muntele cel mare un vant rece, tragand dupa dansul nouri negri si vartejuri de ninsoare. Cand au trecut prin dreptul bisericii, nu se vedea nici in cer, nici in pamant. Vitoria a oprit calul, a descalecat. S-a inchinat spre locasul sfant.
— Gheorghita, vorbi ea; asta-i porunca sa facem popas aici. A descalecat si feciorul. Au luat caii de capastru si au cautat gazda.

Sus In jos
http://indira.forumz.ro/
Bubbles.ZuZu
Raj/Rani
Raj/Rani
avatar

Zodia : Varsator
Mesaje : 11525
Stare de spirit : mereu zambareata

MesajSubiect: Re: Baltagul   16/7/2011, 14:15

Cap 8



Nu cunosteau locul. Umblau asa pe ulita cea mare a satului, inaltand nasurile cand spre dreapta, cand spre stanga. Veneau asupra lor aripi cenusii si-i bateau peste ochi. Deodata vartejul trecu si luci soarele. Deasupra se facu albastru, inainte, ca si cum li s-ar fi deschis o alta lume, ulita cotea scurt, si, pe un tapsan, o adunare stransa de oameni se framanta. Cei de la spate voiau sa treaca peste cei dintai. Vorbea cineva, cu glas tare, pe prispa casei. Adunarea se desfacu lasand loc de trecere unui om mititel, negricios, cu capul mare. Parea sa fie o persoana a stapanirii. Purta caciula tuguiata de astrahan si blana cu guler de vidra, inaltand nasul, privi dupa vartejul de ninsoare, care fugea catra apus. Alti oameni veneau pe alt drum, spre aceeasi raspantie. Doi jandarmi, cu pustile pe umar, umblau ceva mai inainte, impingand de umere pe doi pantalonari cam jerpeliti. Purtau paltoane cu manicile prea scurte. Nu pareau jigniti de pozitia umilitoare in care se aflau. Persoana cu caciula tuguiata de astrahan si cu guler de vidra lua o infatisare incruntata. Se opri si lasa pe jandarmi sa-i aduca oarecum la picioare pe cei doi. El era pe tapsan. Jandarmii se oprira ceva mai jos. Vantul statuse deplin. Soarele avea in el ceva copilaresc si vesel. Nimene dintre cei de fata nu se mira de vartej. Toti, ca si Vitoria si ca si Gheorghita, se mirau de cei doi straini.
— Ce-or fi faptuit? intreba femeia cu grija pe unul dintre munteni.
— Nu stiu: are sa-i judece si avem sa vedem.
— Dar cine-i boierul acesta mititel si tantos?
— Om mare. Domnu subprefect.
— Il vad c-o adunare dupa dansul.
— Este; a hotarat adunarea acasa la primarele, ca sa spuie oamenilor porunci de la stapanire. Are sa fie alegere de deputat la Piatra. Vitoria nu stia de acestea. O interesau si mai mult cei doi jerpeliti. Sprijinindu-se de sa, se ridica in varful degetelor, ca sa vada mai bine. Domnul subprefect intreba suparat. Vorbea tare si repezit:
— Ce-i cu indivizii acestia? Unul din jandarmi lamuri. I-au gasit la crasma, intre oameni, c-o jucarie: o musama cu colori si numere. O intind pe-o masa si indeamna pe sateni sa puie parale si sa zvarla zaruri. Daca se potrivesc numerele, platesc; daca nu se potrivesc numerele, pun mana pe paralele oamenilor si le vara in buzunar.
— Aha!
De-acestia imi sunteti voi? se holba la ei domnul subprefect.
— Domnule subprefect, se apara unul din ei cu grabire, dand din maini. Era cel mai nalt. Celalalt il privea mai de jos, cu umilinta. Domnule subprefect, va rog sa binevoiti a ma asculta, ca sa vedeti ca in toata chestia aceasta nu este nimic neonest. E un joc de noroc, domnule subprefect. Eu va cunosc pe dumneavoastra, domnule subprefect. Dumneavoastra sunteti domnul subprefect Anastase Balmez. Va stiu om just. Veti conveni ca putem castiga, dar putem si pierde, intr-adevar, cateodata pierdem, cum s-a intamplat la Hangu. E o afacere ca oricare alta.
— Cum? Ati fost si la Hangu? se mira subtire domnu subprefect Balmez, impungand in sus cu caciula. Eu adun oamenii pentru interesele lor, si voi veniti pe de laturi si-i inselati cu minciunile voastre?
— Vai de mine, domnule subprefect, se poate una ca asta? Noi nu inselam pe nimeni. Avem de-a face cu oameni in toata firea. Le explicam ce este si nu le pretindem numaidecat sa ponteze. Unora le place si ponteaza. Putem noi sa-i impiedicam?
— Las ca va stiu eu. Ia sa-mi spuneti intai cum e jucaria aceea a voastra.
— E cu zaruri, domnule subprefect, si cu numere castigatoare. Un om, care are placere, ponteaza un leu. Daca castiga, ii platesc sapte.
— Intr-adevar, afacere buna. Ia sa ridice in sus mana cei care au castigat. Vad ca nu ridica nimeni mana. Acuma va rog sa binevoiti, cum spune negustorul acesta, sa ridicati mana cei care ati pagubit. Asa de multi pagubasi? Dupa cat vad, ati pagubit toti. Oamenii radeau, agitand bratele. Pentru paralele lor pierdute, aveau cel putin petrecere. Persoana stapanirii lua o infatisare mai severa.
— Sa faceti bine dumneavoastra, cinstitilor negustori de parale, sa-mi aratati actele. Cine sunteti? De unde sunteti? Unul dintre jandarmi raporta respectuos:
— Traiti, domnule subprefect, i-am cercetat in privinta asta. N-au nici un act.
— Suntem de la Galati. Pe mine ma cheama Spiru Gheorghiu. Pe tovarasul meu Ilancu Neculau.
— A, sunteti de la Galati. Atunci cunoasteti pe munteni, din port, cand coboara la dumneavoastra cu plutele. Vi s-a facut dor de ei si ati venit sa-i cautati aici. Sa-mi aratati autorizatia pentru jocuri de noroc.
— N-avem.
— Atunci, racni subprefectul crescand dintr-odata, sa mi-i duceti din post in post pana la resedinta. Dar mai intai sa lepadati aicea banii pe care i-ati sfeterisit de la oameni, ii puneti cu proces-verbal in mana primarului.
— Ce sa faca cu ei primarele? intreba cineva.
— Sa-i imparta la pagubasi.
— D-apoi se mai stie care a pagubit si cat a pagubit? Oamenii iar pornira veselie. Petrecea si Vitoria. Ar fi vrut sa incerce si ea; sa puie unu si sa castige sapte. Vedea ea bine ca si lui Gheorghita ii parea rau ca-i duc asa intre pusti pe cei doi de la Galati. Cu privire la intrebuintarea banilor, oamenii se imparteau in tabere. Unii ii cereau pentru o bute de vin, altii pentru sfanta biserica. Subprefectul iesi in drum, asupra Vitoriei si a lui Gheorghita. Desi era un barbat nu tocmai mare, munteanca se sfii de cautatura lui. Uitase chiar sa i se fereasca din drum.
— Dar cu dumneavoastra ce-i? O intreba pe dansa.
— Nici eu n-am hartii, raspunse ea cu indoiala.
— Ce hartii? Ce hartii? N-avem nevoie de nici o hartie. Nu vad eu ca esti o nevasta de oier de pe Tarcau?
— Adevarat este, raspunse Vitoria zambind.
— Si flacaul ista ti-i fecior?
— Mi-i fecior.
— Nu sta; incalica si du-te acasa, ca te-asteapta barbatul.
— Nu ma duc acasa, domnule, ma duc la Dorna.
— Foarte bine. Te-i fi ducand dupa datorii pe marfa. Vine primavara si aveti nevoie de bani. Du-te sanatoasa. Munteanca socoti ca trebuie sa mai deie o lamurire.
— Eu sunt nevasta lui Nechifor Lipan. Subprefectul dadu din umeri. Nu cunostea. Nici dintre oamenii buluciti care ascultau nu se afla cineva care sa deie semn ca ar fi cunoscand pe Nechifor. Deci era departe si se simti straina. Cel putin avea un folos: parerea barbatusului aceluia, ca s-ar fi ducand dupa bani. Asta-i bine s-o spuie tuturora de-acum inainte; ca sa nu se ademeneasca cineva dintre oamenii rai, banuind altfel.
— Imi place de domnia ta, zise ea zambind iar, cum le despici si le patrunzi pe toate.
— Apoi eu de-o viata traiesc intre munteni, marturisi cu placere Anastase Balmez. Ii cunosc cum imi cunosc nevasta. Vitoria vedea pe unii din dosul subprefectului razand pe sub mustata. Dupa ce trecu el, fudul, auzi soapte, si rase si ea.
— Daca-i vorba pe-aceea, atuncea nu ne cunoaste chiar asa de bine. De la munte veni iar furtuna, cu mai mare repeziciune, tesand fulgi mari si moi. Oamenii se risipira chiuind. Vitoria nimeri cu caii sub cel intai adapost, o sandrama afumata, asteptand sa treaca s-acest val. Dar de data asta valul nu trecea. Soarele parea ca lunecase pe alt taram. Batea ninsoarea, intr-un fel de amurg cenusiu.
— Credeam c-om putea merge inainte, zise Gheorghita. Acu iar trebuie sa cautam gazda.
— Om cauta s-om gasi, vorbi cu liniste femeia. Eu tot am nadejde sa vad lumina. Nu stii ca Dochia isi scutura cojoacele si dupa aceea le intinde la soare?
— Care Dochie? intreba un glas rastit. Un om in cojoc lung, cu mitele atarnand, intra din viscol la adapost. Cu maini negre si ciolanoase isi smulse din cap caciula s-o scutura de apa. Era un batran carunt, cu sprancenele aspre. Pufnea pe nas. Femeia il cunoscu numaidecat ca-i baut.
— Care Dochie? se supara el iarasi, lasandu-se putin din mijloc s-apoi tresarind in sus.
— Baba Dochia ranji Gheorghita.
— Care baba Dochia? Cea de pe munte, ori cea din casa? Vitoria se amesteca:
— Sa nu te superi, mosule. Noi pe baba dumitale n-am vazut-o, nici n-o cunoastem.
— Dochia o cheama.
— Sa fie sanatoasa.
— Sa fie. Dar voi ce cautati aici? Ati intrat asa cu caii; nu va pasa. Ce fel de vorba? Nici nu ma intrebati pe mine, nici nu strigati la baba sa iasa.
— Nu te supara. Ne-om duce. Suntem oameni straini.
— Ehe!
Nu merge asa, femeie. Vii de la Tarcau si te duci la Dorna si nici macar nu ti-s caii in buna randuiala. Ba ma supar. Trebuia sa bati la usa si sa strigi la baba sa-ti deie drumu. Sa deschida grajdul pentru cai sa le puie fan sub bot. Sa v-aduceti in casa buclucurile si sa va hodiniti. Sa va dau o bucata de pane uscata s-un pahar de apa. Atata am, atata-va dau, dar sa nu-mi faceti mie rusine sa stati sub paretele meu. Si caii sa-i potcoviti din nou. Eu is fierar si potcovar, iar potcoavele nu le pot bate decat mani dimineata. Astazi e sfanta duminica. Am fost la biserica; pe urma am facut oleaca de popas la crasma. Unde-i baba? Mai baba Dochie!
Incepu a bate in usa.
— Daca-s suparat, is suparat, ce-mi puteti face? Iesi baba Dochia in prag, cu catrinta si cu camasa inflorita.
— De ce bati in usa, mosnege?
— Ca sa deschizi.
— D-apoi ii inchisa usa asta vreodata? impinge si intra. Vad c-aduci lume straina.
— Aduc. Poate-ti pare rau?
— De ce sa-mi para rau? ii poftesc cu draga inima sa poposeasca la noi.
— Mani dimineata am sa le bat potcoave la cai.
— Le-i bate, da acuma vara oamenii inauntru. Nu-i mai tinea afara, impinge poarta si du caii in grajd. Pana ce le-i aduce tarhatul in casa, eu am si pus de mamaliga.
— Asa am sa fac; dar sa stii ca-s suparat. Vitoria ii facu fata, cu glas placut:
— Mosule cum te cheama?
— Pricop.
— Mos Pricop, oricat de suparat vei fi fiind, eu tot am sa-ti spun ca baba dumitale a fost frumoasa femeie in tineretele ei.
— Adevarat, frumoasa; dar a facut multe rautati. De-aceea-s suparat eu s-acuma si nu mi-a mai trecut. Sa nu care cumva sa indrazniti sa spuneti altfel decat cum vreau eu. Sa stati, sa mancati si sa beti cu mine si cu baba. Mani dimineata va potcovesc caii. De ce-i va fi venit prin minte femeii lui Lipan, cat isi asezau buclucurile in casa, in preajma focului din hoarna, sa-l intrebe anume lucru pe fierar? Isi lepadase cojocul si-i silise sa se dezbrace si ei de straiele groase, ii asezase pe scaunase in preajma focului si le turna rachiu in paharele verzi.
— Mos Pricos, dumneata n-ai mai potcovit cumva cai din partile Tarcaului?
— Ba am potcovit.
— Nu s-a oprit cumva la covalia dumitale, asta-toamna, un om cu un cal negru tintat in frunte?
— Ba s-a oprit.
— Si-ti aduci aminte cum era imbracat acela om?
— Imi aduc aminte. Purta caciula brumarie. Avea cojoc in clinuri, de miel negru, scurt pana la genunchi, si era incaltat cu botfori.
— Acela, mos Pricop, a fost sotul meu.
— Hm!
facu mos Pricop; daca-i sotul dumnitale, apoi n-am ce zice, vrednic roman. Numai nu-mi placea ca se ducea la drum asupra noptii. Eu as fi avut placere sa cinstesc cu dansul ca si cu dumneavoastra. Eu cu oamenii din sat de la mine nu cinstesc; dar cu oamenii straini imi place, ca ei is calatori, au necazuri si-i bine sa le stai inainte cu pahar dulce si vorba buna. Dar omul acela zicea ca se duce noaptea; ca se bucura sa umble pe luna. De oameni rai spunea ca nu-i pasa; are pentru dansii pistoale incarcate in desagi, S-a dus si intr-o vreme a prins a canta din solz, ca sa nu-i fie urat.
— El a fost intr-adevar, sopti munteanca, si lepada o picatura din paharut inainte de a bea rachiul.

Sus In jos
http://indira.forumz.ro/
Bubbles.ZuZu
Raj/Rani
Raj/Rani
avatar

Zodia : Varsator
Mesaje : 11525
Stare de spirit : mereu zambareata

MesajSubiect: Re: Baltagul   31/12/2011, 14:07

Cap 9



Locuitorii acestia de sub brad sunt niste fapturi de mirare. Iuti si nestatornici ca apele, ca vremea, rabdatori insuferinti ca si-n ierni cumplite, fara griji in bucurii ca si-n arsitile lor de cuptor, placandu-le dragostea si betiasi datinile lor de la inceputul lumii, ferindu-se de alte neamuri si de oamenii de la campie si venind la barlogul lor ca fiara de codru — mai cu sama stau ei in fata soarelui c-o inima ca din el rupta, cel mai adesea se dezmiarda si luceste — de cantec, de prietinie. Asa era si acel Nechifor Lipan care acuma lipsea. Asa au intampinat-o in drumul ei pe Vitoria si altii, nu numai mos Pricop. La Borca a cazut intr-o cumatrie. Le-au iesit in cale oameni, auapucat de capestre caii si i-au abatut intr-o ograda. Erau aprinsi la obraz si aveau placere sa cinsteasca pedrumeti si sa-i ospateze. Vitoria a trebuit sa se supuie, sa descalece, sa intre la lehuza si sa-i puie rodin sub perna un costei de bucatele de zahar si pe fruntea crestinului celui nou o hartie de douazeci de lei. S-ainchinat cu paharul de bautura catra nanasi, a sarutat mana preotului, s-a aratat tuturor celor care vreau s-oasculte ca are nacaz c-o datorie de bani de la Dorna, pe care de atata vreme o urmareste si n-o mai poateimplini, isi cheltuieste si paralele de nafura ca sa razbata pe vremea asta de iarna. Nici pana la Brosteni nustie cum a ajunge. Noroc ca are acolo niste cunoscuti de la care a putea imprumuta ceva, ca sa razbeasca panaunde are asemenea interes. Mult se minuna preotul de asa fiinti fara inima si fara omenie: — Ne pare rau cand spunem, dar ce sa facem? Trebuie sa spunem si sa marturisim ca sunt intre noi munteniisi oameni dintre acestia cranceni, care-ti calca dreptul tau, care-ti iau banul si nu-ti mai dau inapoi nimica.Apucatori ca lupii asa-s unii dintre ai nostri, ofta sfintia sa. Pe-aceia Dumnezeu i-a blastamat sa fie rai, sa prade asa cu uneltiri blajine, ori sa iasa cu toporul la drumul cel mare sa paleasca pe gospodar in frunte si sa-irapeasca avutul. Muntenii, radea sfintia sa, sunt ori asa ca noi, cu bucurie si cu cantece, s-acestia toti avem s-avem intrare la rai ori dusmani capcauni s-acestia, putini cati sunt, au sa se ieie de mana s-au sa se duca in iadla Caraotchi. Pe dinafara, cerand intrare ba colo-ba dincolo, nu se poate! La noi nu sunt oameni de mijloc. — Asa am patit eu, cu oameni care au sa se duca in iad se vaita Vitoria, veselindu-se in sine de viclenia ei.La Cruci a dat de nunta. Fugeau saniile cu nuntasii pe gheata Bistritei. Mireasa si drustele cu capeteleinflorite, nevestele numai in catrinti si bonditi. Barbatii impuscau cu pistoalele asupra brazilor, ca sa sperie sis-alunge mai degraba iarna. Cum au vazut oameni straini pe drumul de sus, vorniceii au pus pinteni si le-auiesit inainte cu naframile de la urechile cailor falfaind. Au intins plosca s-au ridicat pistoalele. Ori beau incinstea feciorului de imparat si a slavitei doamne mirese, ori ii omoara acolo pe loc. Nunta s-a abatut catradrum.Vitoria a primit plosca si a facut frumoasa urare miresei. Arata vesela fata si limba ascutita, desi s-ar ficuvenit sa fie scarbita, caci se ducea la rai datornici, la Dorna. — Eu is de loc de la Tarcau, mai spunea ea, si sunt nevasta unuia Nechifor Lipan, care a trecut si el cateodata pe aici si a inchinat poate si el, ca mine, un pahar la nuntile dumneavoastra, in drumul meu eu intai am dat peste un botez, si s-ar fi cuvenit sa vad intai nunta si pe urma botezul, dar cateodata se intampla sa fie altfel. Nu-i nimic nici atuncea, fiind tot de la Dumnezeu. Si mai am o mirare: ca, dupa randuielile cele noua iesitede la stapanire si batute cu darabana si spuse de crainic si la noi in sat, calindarul s-a schimbat. Toti ne-amtrezit mai batrani cu treisprezece zile numarand zilele, sarbatorile si posturile dupa moda papistasilor. Acu ar fi sa fim in post, iar dumneavoastra faceti nunta, ca si cum ar fi tot caslegi. — He-he! au racnit nunii suindu-se in picioare in sanii, dumneata, nevasta de la Tarcau, nu stii pesemne canoi nu ne dam si vrem sa fim mai tineri cu treisprezece nopti, si noi tinem cu calindarul cel vechi de lainceputul lumii pe carele Domnul Dumnezeu l-a dat lui Adam. Noi nu vrem altfel si facem pe popa nostru cude-a sila sa se tie de lege. El, saracu, zice cum zicem noi iar altora de prin parti de lume, daca le place sa tiecu nemtii ori cu jidovii, n-avem ce le face. Al lor are sa fie, pe ceea lume, focul cel nestins. — N-aveti grija, a raspuns munteanca, ca si cei de la Tarcau is cu legea veche. Mie numai sa-mi spuneti,daca puteti, cine-ati vazut un om de la noi calare pe un cal negru tintat in frunte si-n cap cu caciula brumarie. Nu s-a aflat nimene dintre nuntasi sa raspunda ca ar fi vazut asemenea om. Numai intre femei s-a ales unacare parca isi aducea aminte, dar indata a uitat s-acee. Nunta a pornit inainte si iar s-a lasat pe gheataBistritei, cu chiote salbatice. In pasul domol al calului, Vitoria cugeta, cu privirile posomorate, isi lamureagandurile, in putine cuvinte, si catra Gheroghita. Nu putea spune ca-i suparata de asemenea intarzieri. Mai bine sa se amestece asa, cu voia altora, printre lume, ca sa poata mai bine baga in sama si iscodi. Din acesteainvata si cum sa se fereasca de adunari, cand va trebui. Bine este, sa fie la vedere cu prietini, decat intr-unascunzis, cu niste dusmani necunoscuti. Cand is multi, ei te baga mai putin in sama si tu ii poti mai bine

cerceta. Cand is multi, te poti socoti singur, cu nacazul tau, dar cand is putini, impung si te coasa cu ochii.Gheorghita nu intelegea tocmai bine, dar i se parea ca asa trebuie sa fie. Pare ca Nechifor a umblat pe acestdrum, cu pace. — Poate nu ne-a opri nici pe noi nimica rau, s-om ajunge cu bine la locul oilor. Sa vedem ce fel de tara-iDorna si ce fel de munte Raraul. Au mers intr-adevar bine, cu popasuri potrivite. Cum s-au apropiat de taraDoinelor, Vitoria a inaltat nasul si a simtit in nari ca o mireasma. Nu era nimic decat un vant subtire si caldutde la asfintit, care urma sa topeasca domol omaturile. Ea nu simtea, nimic din afara, o mistuia o arsitadinlauntru si o inabusea. Avea credinta ca aici avea sa aleaga o randuiala noua a vietii ei. Dornele-s numai paraie, numai muntisori cu brazi, numai tapsanuri si asezari de sate. Cate neamuri, atatea Dorne. Neamuri deoameni frumosi si curati, ii placeau Vitoriei. Ii privea in treacat cum petrec la crasma si cum joaca cu mareaprindere si patima, parca in putine ceasuri avea sa fie sfarsitul lumii. Aici in Dorna asta, n-a fost iarmaroc sivanzare de oi, n-a fost nici in sarul Dornei, nici in Dorna Candrenilor, dupa cat se stie de toata lumea care-ifata si petrece, a fost mare iarmaroc si s-au vandut multe oi asta-toamna, in Vatra Dornei. Vitoria pleacafruntea si priveste trudita in juru-i. Hai sa mearga sa-si caute datornicii in Vatra Dornei. — Hai, Gheorghita, imbuca ceva de-a calare, caci nu se cade sa intarziem. Om da orz cailor cand om ajunge.Eu de ieri nu mai am liniste si somn. Nu-mi mai trebuie mancare, nu-mi mai trebuie apa. Am ajuns ca la unscaun de judecata a lui Dumnezeu, unde trebuie sa ingenunchez. Cum au purces spre Vatra Dornei, au intratintr-o stralucire de soare de la amiaza. Era un drum de dezghet si prindeau a curge paraie de sub omat. Pealocuri, pe zapezile batucite, pasii cailor sunau ca pe pod. Iarna se risipea spre toate vaile, clipind, si aburea sispre soare. Un om nalt si desirat, cu cojocelul pe-un umar, cu ciubote de iuft si c-un toiegel cu care se jucadin cand in cand scriind omatul, li se tinea de catava vreme in preajma. Mergea si el in pasul cailor. Grabiintr-o vreme si se tinu in dreptul femeii. O intreba dincotro vine si mai ales unde are de gand sa poposeasca. . — Vin de departe, om bun, si nu ma opresc decat la Vatra Dornei. — Ai vreo treaba? — Am, cu niste datornici. — Da pe mine nu vrei sa ma-ntrebi unde ma duc si ce caut? — Daca poftesti, pot sa te intreb. Omul era vesel, a ranjit pe sub mustata si s-a desfasurat ca de pe un mosor spre urechea Vitoriei, soptindu-i ceva ca sa n-auda flacaul. Munteanca a batut in grumazul calului cu capatulfraului si a trecut repede inainte, cu obrazul intors spre Gheorghita si lepadandu-i o porunca: — Trage baltagul si paleste-l. De glasul ei uscat si otravit, atat feciorul cat si strainul s-au spaimantat.Gheorghita a pus mana pe baltag, omul a sarit santul s-a apucat-o pe o poteca si pe subt o rapa. Radea elsingur si se minuna de asemenea aratare. Femeia asta trebuia sa fie de pe alta lume, cele de la noi sunt mai prietenoase, taie cu vorba, nu cu baltagul. Adevarat era ca nevasta lui Lipan se socotea ea singura intrata inalta lume. Privea piezis si cu ura pe un om cum se duce. Dupa aceea isi grabi calul la trap. Intr-un timp, farasa-i fi aratat nimene anume, cunoscu, dupa spuse, in rasarit, Pietrele Doamnei si Raraul. Dintr-acelesinguratati inghetate au venit catra Nechifor Lipan ciobani cu oile. Intrata in Vatra Dornei, Vitoria intreba pe-un negustor care scoase la soare marfa de piele si fier in care parte se afla ulita iarmarocului. Negustorul facusemn, taind cu mana spre dreapta. Femeia isi purta calul intr-acolo, cu ochii intunecosi atintiti. Astfel au aflatun han si au poposit. Si-au inchis tarhatul intr-o chilie si n-au asteptat nici pranz, nici hodina. S-au dus, dupasfatul hangiului, la o cantelarie, unde au gasit un slujbas cu sapca. Dupa vorba, se parea a fi neamt. — Poftesc, a salutat el cu mana la sapca, cu ce pot sa fiu la serviciul dumneavoastra? — Te-am ruga, domnule, a raspuns munteanca cu ochii tulburi si cu inima batand, sa cauti dumneata intr-ocondica a dumnitale si sa-mi spui despre niste vanzari de oi care s-au facute asta-toamna. — Se poate, asta nu costa parale multe. — Om da cat trebuie. Negustorul care m-a indreptat la dumneata zice sa-ti dau de-un crighel de bere. — Dac-a spus el asa, bine. Intai sa caut. In ce luna? — In luna noemvrie. — Da. Este. In luna lui noemvrie, duminica intaia, Gheorghe Adamachi si Vasile Ursachi au vandut oi treisute lui Nechifor Lipan. Vitoria a dat un strigat: — Asta este! Gafaia pripit, privind cu ochii mari pe neamt. — Poftesc, ma rog, ce este? a intrebat el cu grija.

— Nu-i nimica. Acest Nechifor Lipan este sotul meu. — Tare bine, asta nu-i lucru de spaima. Nu, ma rog, nu-mi datoresti nimica, adaogi el ferind cu mana intr-o parte bancnota. Eu am baut atunci aldamas si gata. Asta a fost cea mai mare vanzare de la noi. Barbatuldumnitale s-a infatisat, a batut palma, a scos s-a numarat paralele s-a cerut adeverinta. S-au mai infatisatcumparatori, dar nu mai erau oi. Au venit doi gospodari de treaba si nacajiti si l-au rugat sa le lese lor macar o parte din oi. El i-a cinstit si pe dansii s-a raspuns ca le-a da si lor o parte. Au facut invoiala pentru o suta decapete. I-au dat putinul castig omul dumitale s-a aratat galant. Mi-a placut, s-am ramas cu dansul prietin.Poftesc, ma rog, de ce plangi dumneata? Vitoria cazuse pe o ladita, cu fruntea in palme, si suspina. — Te rog, zise batranul, fii dumneata buna si stai pe-un scaun. Ea se impotrivea sa se scoale din locul ei deumilinta. — Spune, ma rog, ce este? — Ea-i spuse indata ce este. Isi stergea ochii cu manicile sumaiesului si graia pripit. Dupa acea cumparaturade oi, Lipan nu s-a mai intors acasa, nici n-a mai dat semn de viata. — Nu se poate. — Ba se poate. De aceea am venit pana aici, sa-i caut urma. — Asta este un lucru pe care eu nici intr-un chip nu pot sa-l pricep. Am fost si eu de fata. Au despartit o sutade oi. Cu oamenii lui Gheorghe Adamachi si Vasile Ursachi, cu cainii si cu magarii, le-au pornit la vale, ca sale duca la un iernatic. Cand abia se mai zarea colbul oilor tocmai in fund, au incalicat s-au pornit si ei. — Cine? — Prietinul meu Lipan si cu ceilalti doi munteni de care am pomenit. — Care munteni? cine? de unde? — Iaca asta nu stiu, A fost o daravela intre ei. Se vede ca se cunosteau. Le-au cantat lautarii, au baut, s-auimbratisat, dupa aceea s-au dus dupa oi. I-am spus: servus si la revedere!Adevarat ca, de atunci, nici eu nu l-am mai intalnit. Batranul isi mangaie c-un deget mustacioara tusinata, isitrecu dosul palmei cu barbia rasa cu ingrijire si-si ridica ochii in bagdadie, cautand un raspuns la nedumerirealui. In bagdadie, nu era decat lampa, cu tilindrul afumat. — Asta-i tare curios!zise el, scuturand din cap. Acasa n-a venit? Vitoria inalta din umeri, jignita de intrebare. — Poate-i la iernat cu oile. — De ce nu mi-a trimis ravas? De ce nu mi-a venit nici un fel de stire? striga cu naduf munteanca. — Eu de unde pot sti? Eu nu sunt vinovat cu nimica, zise neamtul ridicandu-si in laturi palmele. Eu cred asaca, daca nu i s-a intamplat ceva neplacut, se intoarce el singur acasa. Vitoria holba ochi rai. — Eu nu inteleg ce vrei sa spui dumneata. — Daca nu i s-a intamplat ceva neplacut, repeta mai incet batranul. Gheorghita pricepea ce vrea sa spuieslujbasul. I se parea ca maica-sa nu pricepe. Nu indraznea sa se amestece si sa lamureasca. Dar deodata, privind piezis la ochii ei, avu intelegerea ca ea de mult banuieste toate. Nu numai banuieste, ci stie tot. Deaceea se si afla ei aici, la Vatra Dornei. — Acuma ce-i de facut? intreba cu un fel de umilinta slujbasul. Cu manile apasandu-si tamplele, Vitoria secumpanea incet intr-o parte si-n alta. Inchisese ochii. Apoi ii deschise si privi in juru-i. Cu mirare, batranul ovazu zambind. Nu intelegea ce gand are. — De-acu ma duc, il lamuri ea, pe drumul acelor oi. Zici ca s-au dus tot la vale? — Da, ma rog. — Tot la vale, inspre un loc de iernat? — Da, ma rog. Pe cat i-am inteles, au apucat drumul pe Neagra. — Cred ca ni-a ajuta Dumnezeu si mi-a da miros, sa le-adulmec din urma in urma. — Da, ma rog, hm! facu batranelul ramanand singur, ca sa se minuneze si mai mult de asemenea muiereciudata.
Sus In jos
http://indira.forumz.ro/
Continut sponsorizat




MesajSubiect: Re: Baltagul   

Sus In jos
 
Baltagul
Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus 
Pagina 1 din 1

Permisiunile acestui forum:Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum
Indira :: Clubul Membrilor :: Arta Literară :: Romane-
Mergi direct la: